Şi-au fost alegerile prezidenţiale din 2005. Favoritul a fost învins de outsider. Şi poporul a strigat „Regele e mort! Trăiască regele!” În cartea tehnică a Puterii scrie: Când cel învins se va ridica din nou, pe mulţi îi va scurta de cap; trebuie lovit până la dispariţie.
Şi între cei care au venit la Palat cu plocoane şi peşcheşuri au fost şi dregătorii serviciilor secrete. Aceştia i-au adus în dar vestea că un arab pune la cale răpirea mai multor ziarişti în Irak. Că arabul este omul de casă al partidului din care face parte învinsul. Şi că în felul acesta, controlându-l, duşmanii de moarte vor fi osândiţi la zidul infamiei.
Şi un an întreg, partidul perdant şi liderii săi au fost tăvăliţi în toate zoaiele lumii. Serviciile secrete au pierdut urma răpiţilor şi poporul a plătit din munca sa milioanele de dolari ceruţi pentru răscumpărare. Şi înalţi slujbaşi ai Securităţii au fost înscăunaţi boieri şi aşezaţi în fruntea bucatelor.
Dar partidul la putere, era la putere fără întreaga putere. De unde să ia ce-i lipsea? La stânga, unde se afla, locul era ocupat. La dreapta locul era ocupat. Dar cu o verigă slabă, Theodor Stolojan. Şi o puzderie de oameni cu suflet de slugă. Frustraţi. Aliajul ideal al trădării. Şi veriga slabă şi slugile frustrate au trecut în barca regelui care s-a autoproclamat de dreapta.
Afacerile prosperau şi în aceeaşi măsură se înteţeau şi poftele. Şi înteţindu-se ele cu fiecare zi au ajuns la pragul de sus. Şi la pragul de sus au dat de moftul care bara Curţii regale drumul spre toate cămările ţării. Moftul avea un nume complicat: Constituţie, Parlament, Legalitate.
Şi înapoi la Cartea tehnică a Puterii. Care zice: Învrăjbeşte poporul! Avea ceva bolşevic în ea. Contra Parlamentului care taie frunză la câini, face legi şi alea proaste. Împotriva celor cu pensii mari, cu lefuri barosane, care huzuresc. Împotriva Constituţiei care limitează voinţa tiranului luminat. Şi a birocraţiei numită legalitate. Cartea tehnică e scrisă de învăţaţi cu carte multă ca să asmută proştii şi să le aţâţe frustrările.
Şi au fost din nou alegeri prezidenţiale. Dar Curtea era deja pregătită. Dispunea de toate manetele de comandă, de toate seifurile cu bani, de slugi venale şi complici fără scrupule. Şi mai ales de preceptele din Cartea tehnică a Puterii : învrăjbeşte, asmute împotriva Parlamentului şi a Constituţiei, reînvie mineriadele, anticomunismul, cine a tras în noi, mogulii de presă, îmbogăţiţii de război etc.
Şi regele a izbândit a doua oară. Şi-avea acum doi duşmani învinşi. Dar şi-o lecţie biruitoare: lecţia Theodor Stolojan. Căreia i-a schimbat titlul, din Theodor Stolojan în Gabriel Oprea.
Şi-n cinci ani de putere ţara s-a altoit pe năravul Curţii regale. Şi-n poporul politic s-au înzecit lepădăturile oportuniste. Şi aripa care lipsea tiranului pentru a stăpâni absolut a fost fătată.
Schema cu şantajul din pricina căruia Theodor Stolojan a renunţat în 2005 la Preşedinţie în favoarea lui Traian Băsescu trebuia doar reluată. Ce-i drept cu mai multă îndemânare. Pe măsura progresului tehnologic. Şi iată-l acum şantajat pe Cristian Diaconescu. O monitorizare de 10 zile fără nicio dificultate. Rostul ei nu era de a afla ceva compromiţător. Decât dacă pică fără voie. Rostul ei era să facă zgomot, să nu apară niciodată. Şi să se spună că a fost opera colegilor de partid. Pretext mai mult decât pleaşcă pentru cea mai jalnică dintre creaturile politice de a se bâlbâi, de a se contrazice, de a bâjbâi după un punct de sprijin, oricare, din orice direcţie – Cristian Diaconescu. Şi pentru toţi cei ca el.
Cu două aripi, în stânga şi-n dreapta, şi un trup la mijloc, mercantil şi fără scrupule, şi-un popor abulic, sărăcit, învrăjbit, zborul spre puterea personală devine unul de agrement. Fără cenzură. Fără opoziţie. Scapă cine poate, cine trădează.