Am găsit cu greu pe internet câteva poezii scrise de Ana Blandiana în epoca pe care o hulesc cei ce vor să ne pună cultura la pământ și să o desființeze. Dacă astăzi bustul lui Adrian Păunescu trebuie dat jos și dacă marii clasici – Eminescu, Caragiale, Eliade și alții – nu mai trebuie studiați, de ce este Ana Blandiana curățată pe internet de poeziile închinate partidului și lui Ceaușescu? Este o întrebare serioasă și legitimă. De ce i se acordă domniei sale atâtea onoruri, în timp ce altor mari scriitori li se refuză dreptul de a rămâne în memoria noastră colectivă?
Așa cum spuneam, am găsit cu greu aceste poezii, iar citind versurile am aflat că doamna nu a fost făcută pionieră pentru că nu împlinise 9 ani. Doamnă Ana Blandiana, eu am fost făcută pionieră în clasa a II-a, la opt ani, pentru că aveam numai note de 10; din clasa mea, doar patru elevi am avut această onoare. Nu ne mai amăgiți cu astfel de justificări. Abia târziu, după anii ’80, au fost primiți și cei cu rezultate mai slabe la învățătură, dar până atunci erau admiși doar fruntașii.
Aceasta este însă o problemă secundară. Adevărata problemă este că au dispărut de pe internet poeziile dumneavoastră despre conducătorul de atunci. Nu sunteți singura care ascunde aceste lucruri. Spre deosebire de dumneavoastră, Adrian Păunescu nu a ascuns nimic: el scria poezii închinate lui Ceaușescu la schimb cu servicii și ajutor oferit cetățenilor aflați în situații grele. Dumneavoastră nu ați făcut nimic pentru cetățenii acestei țări. A, ba da: ați predat cu mult patos un curs de inițiere în poezia patriotică – mai exact, modul în care să slăvim patria, poporul și conducătorii iubiți ai acelei vremi. Un exemplu este Colocviul din decembrie 1969 de la Sinaia, unde s-au adunat redactorii revistelor din universitățile țării. Dumneavoastră doamnă, atunci îl așteptați cu nerăbdare, să vină din America pe Romulus Rusan, soțul dumneavoastră. Și asta datorită „politicii criminale a P.C.R.”, care avea legături de prietenie cu toate statele lumii.
V-ați poziționat ca o mare eroină la Revoluție, deși eu nu v-am văzut și nici nu am auzit de numele dumneavoastră în acele zile și nopți fierbinți, când eram alături de miile de români nemulțumiți, pe bună dreptate, de conducătorul iubit de dumneavoastră.
Vă apreciez opera, dar nu vă suport dicția. Având în vedere libertatea pe care ați câștigat-o și de care vă mândriți atât de mult astăzi, mă gândesc că ați fi putut lua câteva lecții de dicție. Aceasta este părerea mea sinceră.
Cu inima strânsă am urmărit cum mari intelectuali ai Iașului s-au prosternat în fața dumneavoastră de parcă ar fi coborât Sfânta Maria din ceruri. Este o ironie amară să vezi cum marii noștri scriitori sunt puși la zid, în timp ce alții sunt spălați de păcate.
Iată două minunate poezii scrise de Marea Poetă Ana Blandiana.
Partid
Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
Cu-ntâiul plâns în curtea şcolii sub castani
Când clasa mea primea cravata roşie festiv,
Şi sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-mplinism încă nouă ani.
Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
Cu braţul ridicat deasupra frunţii mult,
Simbolizând că viaţa-mi va fi socotită mai prejos
Decât tulburătorul luptelor tumult,
Că niciodata n-am să mă separ orgolios
De imnul colectiv şi luminos.
Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschişi spre mâna ta,
Oricâte maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o şterge.
Candoarea ca un zid
Va măsura maturitatea mea, Partid.
(Almanahul „Luceafărul”, 1983)
Odă
Slavă neamului acesta
Vremurilor noastre slavă!
Slavă erei ce se naşte
Duşmănită şi grozavă;
Slavă robului de veacuri
Care n-o să fie rob;
Slavă ţării ce înalţă
O şesime de pe glob;
Slavă!
Slavă fericirii
Vremii viitoare slavă;
Slavă lumii ce se naşte
În aceasta oră gravă;
Slavă anului acesta
Ce-a ucis în colb milenii;
Şi de flăcări, ca drapelul,
Slavă veşnica lui Lenin!
