Ca jurnalist, mi-am petrecut cea mai mare parte din timp printre polițiști, procurori și judecători. Recunosc, alături de polițiști mi-a plăcut cel mai mult. Pentru că era viață. La fiecare pas. Era luptă permanentă împotriva răului.
Iar în anii de început ai „democrației”, la infracțiunile cunoscute s-au adăugat unele noi. Așa cum nota Cătălin Mureșanu, de la Impact.ro, „În anii 90, România, în plină tranziție, a devenit o țară de tranzit, o magistrală cu opriri între răsărit și apus, Orient și Occident, pentru traficul de droguri, armament, substanțe radioactive, carne vie, mașini furate. Grupările au devenit clanuri, au făcut schimbul de generație, mafia internațională și-a întins tentaculele peste țara noastră, milițienii s-au transformat în polițiști și au fost obligați să se updateze…”.
Și așa a apărut nevoia de înființare a unei noi structuri în cadrul Poliției Române: Combaterea Crimei Organizate. Iar primul șef al Biroului de Combatere a Crimei Organizate București (BCCO) a fost Constantin Marinescu, alias căpitanul „Vijelie”. Care ani mai tîrziu s-a pensionat cu gradul de comisar, dar tot „Vijelie” a rămas. De unde i s-a tras numele și despre mare parte dintre cazurile la care a lucrat Costel Marinescu puteți afla tot de la Cătălin Mureșanu.
Sigur e că „prin mâinile” polițistului au trecut și apoi au ajuns, pentru ani de zile, după gratii atît unii dintre cei mai temuți interlopi ai României, cît și infractori internaționali. Printre aceștia aș aminti cazul „chinezilor din geamantan”, cînd polițiștii „s-au lupat” cu celebrele Triade, infractorii români care colaborau cu cei ucraineni făcînd trafic de uraniu, la comanda PKK…
Unde am ajuns acum? Am plecat de la un articol din presa locală. Mai precis, de la ziarul clujean „Făclia”, care scrie că „Singurul candidat la șefia IPJ a picat examenul cu 3,80, iar Poliția municipiului rămâne și ea fără șef titular”. Articolul a fost preluat și de un sindicat al polițiștilor, SPR Diamantul, iar aici apar foarte multe comentarii, mai ales ale polițiștilor.
Greu de înțeles cum a putut măcar să devină polițist un om care acest nivel de cunoștințe în domeniu. Dar să-l mai pui și șef… Însă, din păcate, nimic nu ne mai miră. Așa cum se poartă tot mai mult în ultimii ani, cei aflați la conducerea structurilor de putere din cadrul MAI preferă să pună în fruntea (era să zic la loc de cinste) acestor structuri împuterniciți. În felul acesta șefii șefilor se asigură că împuterniciții nu numai că nu „mișcă în front”, dar, dornici să-și păstreze avantajele, vor executa orbește orice ordin, oricît de aberant sau chiar împotriva legii ar fi. Mă rog, mai sînt multe de spus despre ce se întîmplă atunci cînd instituțiile de forță ale statului sînt conduse astfel…
Dar să-i dăm ultimul cuvînt comisarului „Vijelie”: „Cred încă în Poliția Română adevărată. Restul depinde,de niște procurori și judecători, care trebuie sa-și facă datoria până la capăt.Opinia mea”.





