Anul acesta românii au prăznuit săptămîna patimilor de două ori. Odată, religios, înainte de Paşte, apoi, în săptămîna ce abia s-a încheiat. Nu voi face comentarii, sînt prea mulţi cei care s-au înhămat degeaba la acest jug. Am să prezint doar faptele, care arată -pentru a cîta oară?- că orice problemă a celor care conduc „se rezolvă” pe spinarea celor mulţi. A celor care, în loc să se unească -pentru că sînt cîteva milioane, iar cei cu pîinea şi cuţitul mai puţini de o mie-, stau şi aşteaptă o minune. În loc să-şi aducă aminte că sunt oameni vii, cu sînge şi carne şi creier.
* Consiliul Judeţean Vîlcea a blocat conturile Spitalului Judeţean
Medicamentele necesare tratamentului bolnavilor vîlceni cu afecţiuni oncologice înscrişi în Programul naţional de oncologie nu mai pot fi eliberate prin farmacia Spitalului Judeţean de Urgenţă Vîlcea.
Situaţia este cauzată de o datorie de aproximativ 16.500 lei pe care unitatea sanitară o are de achitat către Consiliul Judeţean Vîlcea.
*Tîrgoviştenii nu mai au apă caldă
Au trecut mai mult de zece zile de cînd furnizarea apei calde către populaţie a fost oprită în muncipiul Tîrgovişte. ”Termica are datorie la Distrigaz aproximativ 7 milioane de lei. Trebuie să găsească soluţii să rezolve. Nu se ştie de unde vor face rost de bani. E o situaţie foarte grea”, a declarat, vineri, primarul municipiului Tîrgovişte, Gabriel Boriga. Pînă una – alta, deşi locuitorii au plătit întreţinerea, ei sînt cei pedepsiţi pentru proasta gestionare a banilor de către Termica.
*”N-au bani de şcoală, le dăm amendă?!”
Părinţii care nu iau măsuri ca odraslele lor să nu abandoneze şcoala ar putea fi sancţionaţi cu amendă între unu şi cinci salarii medii pe economie, potrivit unei reglementări adăugate la proiectul legii Educaţiei adoptat de Comisia de învăţămînt a Camerei Deputaţilor. A fost singura soluţie pe care au găsit-o aleşii pentru a convinge Uniunea Europeană că nu lasă educaţia tinerilor de izbelişte. Că învăţămîntul de stat este gratuit doar în teorie, că sînt milioane de părinţi care nu au cu ce să-şi încalţe copiii pentru a-i trimite la şcoală, necum să le cumpere şi rechizite sau manuale, că nici vorbă să aibă de unde să achite toate acele taxe aberante pentru fondul clasei, fondul şcolii, pază privată, ziua dirigintelui, şpaga pentru examene etc, nu par să-şi fi aminit domnii deputaţi.
În schimb, s-au găsit bani pentru suplimentarea fondurilor cultelor religioase, pe care acestea nici măcar nu le-a cerut.
Dar nu şi pentru plata pensiilor, a salariilor din sistemul bugetar, a ajutoarelor de şomaj şi a celor pentru persoanele cu handicap. Dimpotrivă. Toate aceste venituri vor scădea. Cu 15 – 25 de procente.
Ce mai aşteptăm?