Sistemul sanitar românesc este lovit de o molimă ‘portocalie’ care distruge tot. În plin proces de aşa-zisa reformă, ‘afecţiunea’ se extinde de la un compartiment la altul, infestând Sănătatea din toate punctele de vedere, începând de la aspectul dotării spitalelor, la asigurarea personalului medical, la tratamentul administrat pacienţilor şi până chiar la funcţionarea acestor unităţi în sute de localităţi. În ultimele săptămâni, boala a depăşit limita spitalelor şi a trecut pragul cabinetelor de familie, care în urma ultimelor măsuri luate de ministerul de resort vor intra în faliment.

Deputatul PSD Ciprian Luca susţine că :’radiografia sistemului sanitar romanesc arată cam aşa – spitale cu stocurile de medicamente epuizate, cu medici care funcţionează în regim ‘de avarie’ din cauza numărului insuficient, cu viruşi care asigură pacientului spitalizat externarea cu mai multe afecţiuni decât cele de care a suferit la internare, desfiinţarea unor unităţi sanitare care presupune punerea pe drumuri a mii de vârstnici bolnavi nevoiţi să străbată chiar şi câte o sută de kilometri până la cel mai apropiat spital, medici de familie obligaţi să suporte costurile implicate de implementarea sistemului de carduri de sănătate, măsura ce presupune pentru mulţi sistarea activităţii. Aceasta este situaţia în care a ajuns sistemul sanitar românesc de când guvernul Boc, în loc să clădească, dimpotrivă, distruge tot’.

‘Asistăm la ‘uciderea’ unuia dintre cele mai importante domenii, distrugere care presupune riscuri mult prea mari pentru viaţa bolnavilor din România. Obsedaţi de ideea reducerii cheltuielilor pentru ‘a da bine’ în faţa FMI, guvernarea portocalie nu realizează că prin luarea acestor decizii pe hârtie, fără a vedea ce implică de fapt ele în realitate, se va ajunge la un preţ mult prea mare suportat din păcate, tot de românul de rând. Animaţi doar de ideea de a-şi umări propriile interese şi în paralel, dornici, după cum spuneam, să respecte pe cât posibil acordul cu FMI, iau decizii cu efecte imediate fără a -şi pune măcar pentru moment problema neajunsurilor care vor urma. Viitorul României este cu atât mai sumbru cu această ‘gaşcă’ la Putere, cu cât, trecând peste pofta incontrolabilă de bani pe care şi-au demonstrat-o, mai nou este afectată şi de o stare furibundă pornită din interior. Disputele interne le ‘mănâncă’ portocaliilor şi ultima fărâmă de discernământ de care dispuneau politicienii conduşi de Băsescu’, susţine deputatul arădean.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.