Agrippina – epilog Seneca tăcea și cu cât tăcerea, absența lui, se întăreau, cu atât Agrippina, cea de a doua sa mamă, își înăsprea chipul. Știa de ce venise nepotul. Venise să-și ia rămas bun. Nu mai avea zi de odihnă. O parte din nopțile lui o închina studiilor. Nu se abandona somnului, deși nu […]

Am dat să ies din încâlceala ca o pânză de păianjen pe care Mohr o țesea în jurul meu; rămăsesem în minte cu un maldăr de citate, chiar din scrierile lui, și trecându-le în revistă găseam doar mărunțiș; am coborât din înaltul lor dezamăgit. Și undeva departe, la capăt, poiana cu gazele, valuri-valuri înghesuindu-se unele […]

Lissagary, ostracizatul de însuși Marx, logodnicul interzis fiicei sale, sta-n poarta casei și căuta-n traista să dea de pomană la o cerșetoare, toată-n zdrențe și cu un copil aproape gol în cârcă – nomazi francezi -, și-avea de furcă mult cu portofelul, cu cărțile și umbrela, fiindcă o boare de vânt ridica filele cărților și-i […]

M-a auzit: vorbele îmi scăpaseră. Ne priveam și nu ne vedeam. El nu mai era el; eu nu mai eram eu. El era gol. Eu – pe jumătate mort. Ar fi fost de ajuns o boare ca să mă stingă ca pe o lumânare. O gugumănie mai mare nu puteam să fac. Se spune că, […]

Coboram scara spe parloar, dar nu mai era scara pe care o știam. Pereții tăceau încruntați. În ovalul ferestrei din casa scării aerul bolborosea cenușiu-murdar. Treptele nu mai scârțâiau vesele de voluptatea cu care-și împlineau rostul secular. Prin ușa deschisă a bucătăriei urca miros de leșie și de rufe fierte; „Lord” bloca intrarea ghemuit pe […]

N-ajunsesem în capul scărilor când am auzit vocea autoritară a lui Lenchen: -Mohr, ajunge! Nu-mi venea să cred că era vocea lui Lenchen, atâta mă-nvățasem doar cu vorba molcomă, tărăgănată, în maniera renană, a lui Lenchen. Vocea ei era la capăt de răbdare. Și l-am auzit pe Mohr spunând: -Nu mai dramatizați atât, n-am murit […]