Să învățăm să iubim cu inimile noastre
Călin, sosit de la Roma, își anunță vizita la Uriașul împreună cu prietena sa, Dali. Talida se interesează cine este „tovarășa”.
Călin intervine râzând. Zice:
-Talida, oprește-te!…
Talida simțise ceva supărător, desigur. Călin știe motivul. Începe să explice cum, într-o seară, Uriașul pornise cu mașina pe autostrada spre Brașov pentru a-și potoli sexual tristețea, după o scurtă despărțire de Talida. În dreptul Câmpinei, spre Azuga, se instalase, nu de puțină vreme, așezământul ascuns al prostituatelor. O fată tânără, cu ținută precum fetele care se știu apetisante, își flutura când o mână, când alta. Ascunse între copaci, alte câteva „fetițe” își schimbau toaletele. Uriașul opri. Găsise locul pentru care plecase de-acasă. Fata „apetisantă” urcă și zise: „Spre București!” Vezi să nu, însă. Mașina o luă la stânga. Privind spre cel ce o agățase, aceasta deschise larg ochii și rămase cu ei așa. Șoferul era scriitorul din pozele revistei Flacăra. Închise gura și mângâie mâna de pe volan…
Ajunși în dormitor, „prostituata” culeasă de pe drum începu să-și scoată hainele de pe ea. Goală, îl întrebă pecel ce-o adusese: „Aveți pezervativ, domnule?”
Domnul nu avea prezervativ… O privea sedus. Zise cu glas grăbit: „Nu am. Fii liniștită, nu te violez”.
Și rămăseră așa: Uriașul, îmbrăcat, „luata” de pe autostradă, dezbăcată complet, în pat. Începură să spună povești și petrecură până a doua zi. El, bând pahar după pahar, ea, povestind…
Acum, Uriașul, cu ochii pe amândoi – pe Călin și pe „prostituată”, zice:
-Suntem împreună, sunteți invitații mei… Dar ia stați o clipă! Și către fată: Știai, când ați plecat spre mine, la cine a fost Călin invitat…
Râzând, Călin intervine:
-Gata, Uriașule, v-am făcut o surpriză. Ca să fiu martor la reacția voastră. Dali, pe care tu ai agățat-o ca prostituată și ai urcat-o în mașină, venea de la aeroport spre mine. Bagajul ei nu fusese găsit… Știa că nu porți prezervative, știa de la mine de fuga de-acasă a Talidei… Te vedea calm, oarecum încântat, ca unul care a uitat de ce-a plecat de-acasă și se bucura că are cu cine poate discuta toate cele… Ca un uituc… Ca un, cum spunea Dali, ca un somnambul.
-Ah, se oprește Dali din râs. Curiozitatea mea de atunci nu era amatorească… Fiind studente, eu și colegele mele de la Arhitectură, agățam bărbați bogați, ca să zic așa, bătrâni de bogați. Ne retrăgeam în palate și „Aveți prezervative?” Desigur, nu. Nu se așteptau la pleașca ce li se oferea. Iar noi, blânde, le luam banii și promiteam că venim ziua următoare. Când v-am recunoscut..
Uriașul nedumerit:
-Am uitat, câți bani ți-am dat?
-Când am plecat… recunosc, nu i-am numărat. De aceea am venit. Ați uitat să-mi oferiți…
-Bravo! aplaudă Talida. Bravo! Uitucul meu habar nu are ce i se întâmplă dacă nu scrie… A uitat el și că am fugit de-acasă…
Odată ajuns la „masa piticilor” din grădină, grupul se divide în două. Talida și Dali, cu rostul de a strânge vreascuri pentru a aprinde grătarul, și Uriașul cu prietenul Călin, cu acela de a fi bărbați, respectiv Călin să soarbă din paharul cu pălincă și Uriașul, în față cu un castron cu zeamă – de strajă la gura sa fără dinți. Discuția între bărbați era condusă de Călin. O continuă pe aceea de la telefon:
-Prietenii din corul patriarhiei, cărora le oferisem o frumoasă copertă cu Blandania, se hlizeau în fața mea. Mă implorau, în bășcălie, să explic cum o poetă romantică, frumoasă, seducătoare în vorbe și neabătută în datinele religiei, își distribuie cartea pentru copii, scriind pe copertă „Comunismul este un basm frumos… Dar, atenție! Nu care cumva să credeți că există egalitate între oameni. Nu. Oamenii rămân cum sunt acum în vecii vecilor: unii bogați, ceilalți săraci…” Profesorul de geologie, tenor desăvârșit, a adăugat:
„Mă iartă, amor; o, Doamne, Îți închin
Rămașii ani, și glas, și toate câte scriu
Și jale, și suspin, și plâns, și țipăt viu:
Afară de ce-mi dai, nimic nu e deplin.”
Eram la mijloc, nu știam cum să reacționez. Același profesor mi se alătură: „Nu te necăji, autoarea esfe fie proastă, fie miloagă… Se roagă de cineva de la vârf, îl convinge că, în ceea ce o privește, îi va asigura potența măcar la școlărițe… Sigur e că ei nu-i place sărăcia. Dacă pe vremea comuniștilor îi închina ode până și lui Lenin, mai apoi a devenit mare disidentă, iar acum, când avem un nou președinte, n-a pregetat să-i aducă omagii lui Micușor…”
Vorbea serios și am plecat. N-am mai rezistat… Mă crezi? Nu găseam un cuvânt cu care să o apăr…
Musafira și Talida pleacă să adune vreascuri pentru a aprinde focul la grătar. Dali o urmează râzând. E îmbrăcată frumos: pantaloni scurți, tricou alb cu emblema Turnului Eiffel pe un crac și imaginea bravilor membri ai Curții Constituționale pe cordonul de la brâu.
Talida se oprește în fața soțului și încearcă să-i ia apărarea Blandaniei. Acesta îi face semn să încheie, să nu meargă mai departe.
Dali o ajută:
-Nu, Talida. Noi, măcar strângem vreascuri într-un scop „național”: grătarul pentru mititei. Să nu exagerăm. Blandaniei nu i se potrivește nici una din cele patru acuzații: nu este rea, nu este incultă, nu este urâtă, nu este proastă… A vorbit frumos. Poate că încurajările ei, bărbaților, le-au provocat râsete, iar nouă, gelozii. Le amintesc pentru a nu încheia discuția abia începută în coadă de pește. În textul de pe coperta cărții despre care vorbeam mai devreme, comunismul era înfățișat ca o poveste dintr-o lume de basm. Frumoasă, cu oameni viteji, zâne, îndrăgostiți… Dar, din păcate, cu idealuri de egalitate. Respectiv, cu năzuințe care nu se vor împlini niciodată. Căci, iată, repetă Dali, universul uman este diversificat în miliarde de feluri. Feluri care nu vor fi egale niciodată. Săraci, bogați, tineri, bătrâni, bolnavi, schilozi, fericiți, proști, genii… etc.
-Și neomarxiști, adăugă Uriașul. O specie nouă descoperită de oameni culți…
-Atât de culți, îl completează Călin, încât au omis detaliul mărturisit de Marx însuși: „Sunt singurul nemarxist din lumea marxiștilor…”
Uriașul nu mai continuă.
-Mă rog, continuă Călin. Dali, iubită mea, te rog să-ți termini ideea. Iartă-mă, că te-am întrerupt!
Talida îi roagă frumos să amâne oleacă discuția începută. Ea dă o fugă până-n centru.
-Am uitat că nu avem mititei, a zis. Mă întorc repede…
-De fapt, completează Uriașul după dispariția Talidei, a fugit să cumpere țigări. Ceva ce nu poate fi de condamnat. Am fost fumător…
-Adică voi aveți mititei? vrea să știe Călin.
-Iertare, Călin, n-am vrut să lungesc discuția. Talida nu știa că avem mici. Ni i-a adus bătrâna de vizavi, în vreme ce Talida era plecată la cumpărături. Vecina pregătise prea mulți pentru musafirii care nu mai veniseră aseară, nepoții ei…
Deși abia plecase, Talida revine pe neașteptate:
-M-a oprit vecina de vizavi și mi-a spus că ne-a adus mititei când eram eu plecată… Și tu, Uriașule, observațiile tale ironice, profunde ce-i drept, nu se potrivesc mereu… Oricum, mai înainte de a continua, trebuie să pregătesc focul. Cred că s-a stins…
Dali începe să se agite cu brațele ridicate:
-Nu mă îndoiesc și totuși… Însușirile Blandaniei, dovedite de veac, nealterate, sunt adevărate. Sunt adevărate însă până când vom avea întregul imaginilor cu ea. Pentru că îi lipsește, totuși una. Aceea a sufletului…
Uriașul tace. Călin îl ajută:
-Vorbesc eu. Eu am început… Cuvintetele scrise fără rost despre comunism au totuși un rost. Noi nu cunoaștem rostul de a scrie așa ceva, mai ales, copiilor.
-Îl putem ghici, grăiește Uriașul, șoptit, ca pentru sine.
-Eu nu ghicesc, nu se lasă Talida.
Dali râde și zice:
-Talida, tu îl iubești pe Uriașul. Blandania iubește și ea…
-Pe Uriașul?… nu-i vine Talidei să creadă.
-Nu chiar, continuă Dali să râdă. Ceva mai micușor decât Uriașul. O face ca să-i vestească micușorului „din cer” devotamentul și iscusința ei de a iubi…
-Atunci, o întrerupe Călin, mai sigur e să luăm aminte ce preocupări are cel „din cer”. Citesc: „Președintele României, Nicușor Dan, așadar, va efectua prima sa vizită oficială în calitate de șef de stat în Polonia, unde va avea întâlniri cu înalți demnitari din această țară. Aici vor fi alegeri, urmând ca pe 2 iunie să meargă și în Lituania…”
-Ești în urmă, Călin. În Polonia a fost. A doua zi erau alegeri pentru noul președinte, iar el îl susținea în adunări publice pe nu știu cine care gândea la fel ca el, în ciuda faptului că, în calitate de președinte într-o altă țară, nu avea voie s-o facă…
Dali deschide brațele și zice:
-Cui îi pasă?
-Dacă mă întrerupeți… Tocmai ajunsesem la Lituania, Moldova, NATO pe 25 iunie… Nu mai citesc, gata!…
Un vânt năpraznic, pornit din senin, îi smulge laptopul din brațe. Cerul – negru învolburat. Se aud tunete, fulgerele taie norii, ramuri se rup din pomi… Talida se repede la grătarul plin, duce în brațe acoperișul de tablă dură ca să acopere ce e pe grătar. Dali o ajută puțin; o împiedică pantalonașii cu turnul Eiffel. Călin îl cuprinde cu brațele pe prietenul neputincios, îl conduce spre treptele casei…
Camera de lucru arată ca la talcioc. Se așază fiecare unde apucă. Furtunile ploioase încep imediat. Talida se ocupă de fiecare cu batiste în mâini. Uriașul e gânditor. Într-un târziu zice:
-Propun să încheiem discuția de mai devreme în felul următor: Blandania, luată aprig de păr, nu este ceea ce ascund ironille voastre. Textul laudativ este frumos, minciunile care-l însoțesc nu sunt pentru cititori… Sunt pentru un ins care nu are puterea de a înțelege cuvintele decât în felul în care scrie poeta…
Dar să mergem mai departe. Cele pe care le-am vorbit până acum sunt luate de furtuni, nu mai sunt pentru noi. În noi să rămână ce punem la inimă. Socrate a fost ucis findcă vorbea încântător, dar cu adevăruri. Seneca, la fel. Scriitoarea Margareta Porette „înființase” două două școli pentru cei credincioși: una cu credincioși umili, a doua cu aristocrați culți, foarte culți. În asta din urmă, cu timpul, se strângeau aceia care foloseau credința pentru a-și spori bogățiile. Scriitoarea a fost ucisă. Arsă pe rug. Un amănunt: a fost ucisă de cei din școala de sus, de „regele” credincișilor. Martin Luther a pățit la fel. Ce este lumea? Dumnezeu ne-a creat pe toți. El este TOTUL în lume și, vedeți cu toții, lumea e îngânată de oameni ca noi, șoptitori, și de tribuni care exaltă credința și o terfelesc pentru a se îmbogăți. Să ne înțelegem: NU EXISTĂ PROPRIETARI. Dumnezeu ne-a creat pe toți și ne-a dăruit tot ce avem. Blandania o omis un cuvânt, treaba ei din ce motiv. A omis cuvântul fraternitate. Egalitate și fraternitate. Da, în veacurile ce urmează vor fi mereu oameni frumoși și urâți, săraci și bogați… Doar că se va adăuga vorba fraternitate. Lumea este și va fi a Creatorului. Nu vor mai fi proprietari. Vrei să construiești un palat? Omul dotat va face desenul, zugravii vor zugrăvi, tâmplarii vor tâmplări, ducătorii de gunoi văr ducătări… Fiecare va fi răsplăit după felul trudei… Cam așa va fi peste un veac, peste două… Nu există eternitate… Inimile noastre vor fi în copiii noștri, nu ale Blandaniilor… Să iubim copiii care trec veacurile cu inimile noastre… Acesta este omul rar de astăzi. N-avem ce face… Aveam o singură misie!
-Și dacă plouă? schimbă Dali discuția. Și dacă plouă și dacă nu plouă, și dacă mie mi se rupe și ție Uriașule… votcă aveți?
