Uriașul e trist. Căutând un citat din covorbirile sale cu Lucius Seneca, se întristase din pricina unei constatări. Seneca urcase pe drumul existenței cu adevăruri. Urmașii de azi, constatase Uriașul, nu mai au nevoie de adevăruri. Învață din cărți cuvintele savante și nu le mai trebuie altceva. De la șefii de stat la ultimii vagobonzi. Talida nu poate fi păcălită. Îi simte tristețea. Ca să-l îmbuneze, prepară mâncăruri pe care nu le-a mai gătit nimeni vreodată. Iubitul ei n-are dinți în gură. Amer, dentistul, este autorul. Ca să-i dovedească prietenia lui, îi scosese toții dinții. Acum, și Uriașul și Talida sunt veseli. Talida pentru că-l iubește, Uriașul uitând de concluzia la care ajunsese, se folosește de vorbe pentru „a uita” de restul.
Sună telefonul. Uriașul se preface că are gura plină. Răspunde Talida.
-Hei, hei! se înveselește ea. Uriașul tocmai îmi spunea: Ce dracului se întâmplă cu Calin al nostru? N-am mai vorbit cu el din timpurile când era țintuit pe visuri.
-Și, răspunde Călin, acum tot de aceea îl caut. Am avut un vis ca atunci când plecasem de-acasă, rămânâd singur în lumea nouă. După visul cu mine singur pe bulevardul parcurs pe vremea de după studenție, în stânga cu mulțimile din jur, triste și străine parcă, și-n dreapta, pe șoseaua mare, mașinile luxoase încărcate cu foștii prieteni cu care protestasem la revoluție. A doua seară, pe drumul meu spre singurătate, m-a oprit protectorul meu, îngerul păzitor, și mi-a comandat: închide ochii și deschide-i imediat. Am făcut-o și să vezi drăcie. Calea-mi era stopată de mașini cu oameni ca mine.
-Așa, și? râde Talida.
-Așa, continuă Călin. Recent am cunoscut, de fapt ea m-a recunoscut pe mine, o fată din copilărie, frumoasă-foc. Sora unei fete și mai „foc”. Azi, sora e miliardară… Știi și tu Talida, niciodată o fată frumoasă, parvenită, nu rămâne unde a urcat. Vrea și mai sus, și mai sus. Sora asta se vedea deja soția președintelui SUA. Deocamdată a ajuns la șeful României. Nu va rămâne aici, la noi, desigur. Și ca să nu piardă nimic, viitorul soț l-a rugat pe mai-marele Curții Constituționale să ticluiască o lege cu ajutorul căreia Parlamentul etc. etc… să-i permită dânsei, nu o pot numi altfel, să nu mai aibă averea la vedere.
-Călin, îl oprește din nou Talida, „fecioara” asta nu mă interesează… Uriașul e lângă mine, mănâcă din coliva adusă de nevasta unui prieten mort… Dă din cap cu gura plină. Vrea să știe ce faci…
-Știu,Talida, știu că vrea să știe ce fac, doar ne cunoaștem „de-o viață”, nu-i așa? V-am spus deja ce fac. Așa am început. Eram, continui să trăiesc la Roma, în Grădina Papală, unde ea, sora, cum spuneam, a venit să lucreze ca arhitect…
-Călin! țipă Talida, nu ne-ai spus nimic…
-Talida, nu v-am spus totul fiindcă nu m-ați lăsat voi… Ce face Uriașul? Cum se simte? … În sfârșit, sora asta, fata care mă cunoaște din copilărie, știi și tu ce frumoase sunt copilăriile… m-a oprit să-mi spună că mă cunoaște din școală…
-Călin, ești nebun, nu înțelegi ce vrem noi. Sau te prefaci… Bine, continuă Talida, știu că nu ești un prefăcut…
-Măi, Talida, sora asta mi-a citat, mult după ce ne-am cunoscut, mi-a citat vorbe ale Uriașului tău. De aceea am sunat. Vorbe care spun așa: „Nu cunoaște lumea din vorbele spuse azi, ci ascultă-ți sufletul”… Talida, fata asta este cu noi, este a noastră… Bucurie rară astăzi… O iubesc…
Uriașul termină de mestecat coliva. Îi cere Talidei telefonul.
-Căline, salut și mă bucur! Eu altceva vreau să știu… Vreau să știu ce se întâmplă în țara mea…
-Uriașule, salut!… Pe tine te sunasem… Soțul surorii prietenei mele… Uriașule, eu nu înțeleg nimic…
-Adică? îl grăbește Uriașul. Ce nu înțelegi?… Și tu ai devenit unul ca restul de aici?…
-Adică? se interesează Călin jignit.
-Adică… Ești unul ca ei… Ca aceia care rămân nepăsători la toate încălcările drepturilor omului, la toate abuzurile, la călcarea în picioare a Constituției… Rezervele de stat, Căline, se numesc astfel pentru a fi folosite în ajutorul celor năpăstuiți, oameni ce au contribuit la crearea acestor „rezerve” și care trebuie ajutați când vor fi devastați de cutremure, inundații…
-Adică sunt tâmpit? refuză Călin felul în care prietenul îl jignise.
-Da, Căline. În astfel din cazuri, când banii lor, acei bani păstrați pentru a fi ei apărați, nu cei din aiurea, fiindcă așa au vrut oameni ca mielușel al nostru, oameni care habar nu au ce-s inundațiile, sărăcia, nevoile mari…
-Gata, gata, Uriașule, admite Călin într-un târziu: am înțeles. Scuze!… Oamenii gândesc așa: „Am ieși și mâine în stradă. Cu ce ne alegem? Cu… aia”.
-Căline, nu mai poate continua Uriașul discuția. Gata… Am spus că ești ca ei, respectiv ca unul care se crede genial și cunoaște ce se va întâmpla a doua zi. Nimeni, Căline, absolut nimeni nu știe ce se va întâmpla în ziua următoare dacă el luptă… Poate fi dus la închisoare? Ei, și? Știe fiecare ce viața i-a dat Dumnezeu, lui?… Nu știe dacă va fi el însuși, cel dat de natură, pentru o zi, un an, doi ani, o viață… Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!… spunea Iisus.
