Fuuuuuuuugiiiiți de Ponderas Academic Hospital! (final)

Despre șirul de umilințe și despre bătaia de joc practicate de personalul de la Ponderas Academic Hospital ați aflat cea mai mare parte din episoadele anterioare. Pentru că, deși nu părea să fie necesar, pînă la urmă soțul meu a acceptat să-și facă și RMN la prostată – „altfel nu vi se poate recolta biopsie în vederea stabilirii diagnosticului” – am zis că gata, poate fi externat. Mi s-a spus că da, în ziua următoare. Dar

Bătaia de joc a continuat pînă în ultima clipă

Doctorița Oprea mi-a explicat telefonic duminică, 26 septembrie, că da, a doua zi, în jurul orei 11.00, soțul meu va putea fi externat, „iar pînă atunci sperăm să avem și rezultatul RMN-ului”. Am insistat să aflu ce înseamnă în jurul orei 11.00, deoarece trebuie să chemăm pe cineva care să-l aducă pe soțul meu acasă. Am aflat ulterior, printr-un mesaj primit pe telefon, că „În jur de ora 13.30 sunt gata documentele”.

Aiurea! La 12.40 încă nu se gîndea nimeni să-i facă externarea. Pentru că nu se adunaseră destui bani la factură? Adică exact aceea a fost ora cînd, chipurile, doctorul Tie i-a mai făcut un control urologic și a stabilit că soțul meu are „tumoră prostată cu evoluție imprevizibilă și necunoscută” dar nu poate să facă nici un pas mai departe în absența rezultatului de la RMN. Așadar, se vor revedea ei și se va stabili ce și cum după ce soțul meu se va întoarce la București cu rezultatul RMN, pentru a i se efectua „puncție biopsie prostatică și pe urmă mai vedem”.

Dar, în sfîrșit, la ora 14.30 soțul meu ajungea la biroul de externări pentru a primi factura și documentele aferente. Bucuros că scapă, el a luat hîrtiile și a plecat. Cînd le-am citit, eu m-am crucit cum se pricep angajații Ponderas (și probabil că regula este valabilă la orice spital privat) să scoată

Bani din piatră seacă

N-o să vă încarc memoria cu toate cheltuielile, dar este foarte important să știți, dacă vă vine ideea să vă internați acolo, că o noapte de cazare într-o rezervă standard costă 1.000 de lei! La mare, în plin sezon, o cameră la un hotel de cinci stele costa 500 de lei pe noapte. Aici nu e vorba nici pe departe de condiții de cinci stele, dar prețul este dublu. Testul COVID a costat 500 de lei, un set de analize de sînge obișnuite 452 de lei (în condițiile în care exact aceleași analize, făcute tot la clinici private, au costat întotdeauna sub 200 de lei). Nu știu de ce a fost necesară, dar i-au administrat clorură de sodiu (adică sare lichidă). Ei bine, 100 de mililitri costă 2,61 de lei, în timp ce un CD/DVD are prețul de 45 de lei.

Trecînd peste faptul că există difernțe de cheltuieli între factură și bonul de casă, nu poți să nu te minunezi că pentru un pacient care nu a suferit nici o intervenție chirurgicală, iar majoritatea investigațiilor au fost efectuate de aparate, s-au folosit nu mai puțin de 289!!! de perechi de mănuși. La care se adaugă, printre altele, 28 de tăvițe renale; 17 de seringi cu ac; 27 de ace de seringă; 9 branule și 11 fixatoare pentru acestea; 11 truse de perfuzie; 7 teste de glicemie și 3 ace – de ce, cînd la fiecare testare acele sînt de unică folosință, iar soțului meu i se făcuseră toate testele glicemice la cele trei recoltări de sînge? -; două teste pentru detectarea de Helicobacter Pylori – unul care a costat 130 de lei, altul – 47, 60 de lei.

Dar la capitolul prețuri gogonate și, mai ales, pentru servicii inexistente, însă menite să completeze suma plătită cu anticipație, se pot adăuga, din cele două documente fiscale: „administrare pensă biopsie cu ac Fendo; administrare halat vizitator cu legături U.F., albastru; plata parțială!!! (24 de lei); administrare piese bucale de unică folosință cu bandă de fixare culoare albastru pentru adulți”.

Prin urmare, era ora.14.35 cînd a avut loc externarea efectivă, dar la cei 15.000 de lei inițiali s-au mai adăugat de plată 512,50 de lei.

Așa slugi, așa stăpîn

Și tocmai cînd să emită bonul de casă, băiatul care a făcut formele de externare a exclamat: „Iată că, în sfîrșit, a venit și rezultatul de la RMN!” Nu i-a spus soțului meu de ce nu i-l dă, deși se știa că „fără el nu se poate face biopsia și nu se poate pune diagnostic final”.

În sfîrșit, soțul meu a venit acasă și a urmat o săptămînă întreagă de telefoane, e-mailuri, rugăminți de a se urgenta eliberarea rezultatului de la RMN. În zadar. În disperare de cauză, pentru că toți cei cu care vorbeam îmi spuneau ba că nu depinde de ei, ba că nu pot face nimic, ba îmi promiteau că vor cere urgentarea, iar eu nu știam cine trebuie să ne dea acest rezultat, m-am hotărît să-l sun pe șeful Clinicii Ponderas. Din cele trei numere la care am încercat să dau de el (și care sînt dedicate inclusiv programării pentru chirurgie bariatrică – specialitatea profesorului doctor Cătălin Copăescu) n-a răspuns nimeni. A fost nevoie să treacă alte două zile și de noi reveniri și insistențe ca una dintre asistentele doctorului Copăescu (sincere mulțumiri, doamnă Ioana Ivan!) să obțină răspunsul doctoriței Pavel Dana Maria. Un răspuns de zece rînduri pentru care a fost nevoie să așteptăm zece zile. Și care este complet inutil, pentru că nu spune dacă e vorba despre cancer prostatic sau nu, nici dacă operația este obligatorie sau maladia poate fi tratată medicamentos.

Aici prima parte, a doua și a treia.