Ciucă: Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat astăzi inaintea ședinței de Guvern, că nu s-a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani. „Pentru că am avut câteva semnale legate de o asumare la nivelul Guvernului vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani, aş vrea să anunţ că nu este deloc adevărat, nici măcar nu am avut o discuţie la nivelul acesta şi, din tot ceea ce ştim până-n acest moment, este vorba despre o posibilitate ca, benevol, dacă cineva doreşte, să rămână în activitate până la 70 de ani. Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea pe un astfel de demers”, a explicat Ciucă.
Traian Băsescu, amendat pentru sintagma „clanurile țigănești”
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost amendat, miercuri, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru afirmațiile care fac legătura între apartenența etnică și infracționalitate: „clanurile țigănești au revenit acasă și par a refuza categoricsă respecte legile”. Colegiul director al CNCD adoptat o hotărâre prin care fostul președinte Traian Băsescu a fost amendat cu 5.000 de lei pentru afirmațiile postate care fac legătura dintre apartenența etnică și infracționalitate, („clanurile țigănești au revenit acasă și par a refuza categoric să respecte legile țării”, „grupările țigănești de tip mafiot”). Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Probleme MAJORE în mediul de afaceri. Zeci de mii de firme se vor închide din cauza scumpirilor
Creșterea inflației, scumpirea energiei, a materiilor prime și a serviciilor de suport ar putea duce la închiderea a zeci de mii de IMM-uri, arată o analiză Sierra Quadrant. „Într-o economie tot mai vulnerabilă pe fondul creşterii puternice a costurilor cu materiile prime, servicii şi utilităţi (energie electrică, gaze, carburanţi), dar şi ca urmare a scăderii semnificative a consumului şi lipsei investiţilor, multe dintre companii vor alege, în acest an, să îşi salveze resursele, alegând calea dezintermedierii – mai puţine linii de business, cu parteneri mai stabili şi cu volume adaptate condiţiilor economice.
De la Polul Sărăciei, pentru firma înființată de Cîțu și Pîslaru, un milion de lei!
Compania de consultanță în domeniul fondurilor europene, înființată de actualul europarlamentar USR Dragoș Nicolae Pîslaru, cel care lucrează, împreună cu fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, la monitorizarea modului în care sunt implementate măsurile din PNRR, prin intermediul unei proaspăt lansate platforme denumite „Monitor PNRR”, a primit, numai în luna ianuarie, două contracte de consultanță în domeniul fondurilor europene. Unul de la Consiliul Județean Dolj, iar al doilea, în parteneriat cu alte companii, de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Pe 10 ianuarie 2022, o platformă de monitorizare a implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost lansată, ca proiect finanțat de Parlamentul European, prin grupul politic Renew Europe. Platforma a fost prezentată, într-o conferință online, de europarlamentarul Dragoș Pîslaru, coraportor al Parlamentului European pe implementarea PNRR la nivel european, și de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, actual lider al think-tank-ului de politici europene „O Țară ca Afară”, despre a cărei echipă de experți „Jurnalul” a scris, marți, pe larg. „Monitor PNRR” urmărește „îndeplinirea sarcinilor asumate de către Guvernul de la București pentru accesarea celor peste 29 de miliarde de euro”, susținea chiar Dragoș Pîslaru, coraportor al Parlamentului European pe implementarea PNRR.
Nicușor Dan, învins în instanță: Prejudiciul depăşeşte 300.000 de euro
Primarul general al capitalei, Nicușor Dan, a pierdut procesul în care era acuzat că a refuzat să dea aviz pentru defrișarea a doi arbori. Instanța a obligat Directia de Mediu a Municipiului Bucuresti si Primarul General al Municipiului Bucuresti să emită avizul de defrisare , sub sanctiunea platii de penalitati de întârziere în cuantum de 1000 lei/zi , până la îndeplinirea obligației.
Nicușor Dan, învins în instanță: Prejudiciul depăşeşte 300.000 de euro
Copil de doi ani din Neamț, în comă după ce a fost bătut de mamă și iubitul ei
Copilul în vârstă de 2 ani a fost adus, marți seară, în stare gravă la spitalul de copiii din Iași, după ce a fost bătut de mama lui, în vârstă de 20 de ani, și de iubitul acesteia, de 17 ani, care locuiesc în localitatea Urecheni, în județul Neamț.
Asistentă din Pitești, moartă pe masa tomografului, după ce ar fi fost plimbată între secțiile Spitalului Județean fără să primească diagnostic
Asistenta Nicoleta Pantea, care lucra la secţia Cardiologie a Spitalului Județean Piteşti, a murit după ce a căzut și s-a lovit la spate. Când a ieşit dimineaţa din tură, femeia s-a prezentat, la secţia de Neurochirurgie, gândind că ar fi putut avea ceva la coloana din cauza căzăturii. Femeia a decedat la finalul săptămânii trecute și ar fi fost transferată între mai mult secții ale spitalului, fără a i se stabili un diagostic, potrivit presei locale.
Elev teribilist la un liceu din Capitală. Își agresează profesorii și colegii|„Am rămas traumatizată”
Mai mulţi elevi ai Liceului Teoretic „Alexandru Vlahuță” au depus plângeri penale după ce au fost terorizaţi de un coleg de-al lor. Băiatul îi ameninţă atât pe ei cât şi pe profesori. Deşi părinţii au făcut sesizări, până acum nu a fost luată nicio măsură. „Este o problemă mai veche a liceului. Ne-au fost aduse sesizări cu privire la comportamentul acestui elev care își agresează verbal și fizic colegii și profesorii. Există amenințări vaste, cu omor, cu bătăi.”, a precizat Valentina Botorogeanu, președintele Consiliului Municipal al Elevilor din București.
Cadavrele a doi bărbați au fost găsite în lacul Someșul Cald
Pompierii şi scafandrii au reluat astăzi căutările, după ce pompierii au căutat de ieri o mașină care ar fi căzut în apă. Angajaţii ISU au fost alertaţi aseară de mai mulţi localnici din comuna Gilău. O persoană a sunat ieri la 112 şi a spus că balustrada de pe marginea şoselei a fost ruptă iar pe drum erau urme de frânare.
Imobilele în paragină din Staţiunea Soveja, impozitate cu 500%. „Ruinele” aparţin unui mare sindicat
Consiliul Local Soveja a aprobat majorarea cu 500 la sută a impozitelor pe terenuri şi clădiri care sunt lăsate în paragină. Printre acestea se află şi hotelurile şi cabanele din Staţiunea Soveja, care au fost lăsate în paragină de SIND România. Primarul spune că a purtat discuţii cu reprezentaţii SIND România pentru a rezolva această problemă, dar fără un rezultat concret. Conform edilului, au fost mai multe întâlniri, unele tensionate, iar reprezentantul CSDR SIND România a propus o încercare de negociere. Primăria vrea însă un calendar clar al investiţiilor pe 2022, după care, alături de consilierii locali, va decide măsurile de impozitare.
Poliţistul care a omorât o fetiţă pe trecere va fi supus unui test poligraf. Minora rănită, audiată la domiciliu
Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia Raisei, fetiţa care a murit în accidentul provocat de un poliţist pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei, a anunţat că procurorul i-a admis cererea de administrare a testului cu poligraful pentru poliţist. El a menţionat că i-au fost aprobate şi solicitările privind audierea, la domiciliu, a celeilalte fetiţe, care a fost rănită în accident, şi privind depunerea „planului de acţiune” pentru a vedea unde se îndrepta poliţistul. Avocatul Adrian Cuculis solicitase audierea celei de-a doua fetiţe, care a supravieţuit accidentului şi a cărei stare de sănătate este bună, el propunând procurorului de caz să discute cu copila la domiciliul acesteia.
Sondaj. 65,7% dintre români ar vota un partid naţionalist, care promovează valori religioase şi familia tradiţională
65,7% dintre cei care au răspuns întrebării au precizat că ar vota un partid naţionalist, care promovează valori religioase şi familia tradiţională (cu 3% mai puţin ca în septembrie 2021), în timp ce 32,8% nu ar vota un asemenea partid. Din interiorul acestui electorat, 39,7% dintrerepondenţi ar vota un asemenea partid şi dacă ar propune măsuri şi politici care ar putea determina ieşirea României din Uniunea Europeană, în timp ce 55,1% au afirmat că „nu”. De asemenea, tot din rândul electoratului favorabil unui partid naţionalist au fost chestionaţi repondenţii despre raportarea la Rusia.
ÎPS Teodosie, obligat de instanţă să se pensioneze de la catedra de Teologie a Universităţii Ovidius din Constanţa. Decizia este definitivă
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, nu va mai putea preda ca profesor titular la Facultatea de Teologie din cadrul Universității Ovidius, au decis marți, 1 februarie, magistrații Curții de Apel Galați, care au avut de soluționat recursul pe care înaltul prelat l-a formulat împotriva deciziei Tribunalului Constanța. Prima instanță, la care ÎPS Teodosie a atacat decizia conducerii instituției de învățământ de a-l pensiona la vârsta de 65 de ani, a dat câștig de cauză universității. Fost profesor titular și decan al Facultății de Teologie, Teodosie a contestat hotărârea, cerând totodată strămutarea procesului. Dosarul a fost repartizat la Curtea de Apel Galați care, la o zi după termenul stabilit inițial pentru pronunțare, a dat verdictul: Teodosie nu mai poate preda ca titular, ci eventual plătit cu ora pentru cursuri la Facultatea de Teologie.