Aflu întâmplător de la antropologul Gheorghiţă Geană răspuns la întrebări care îmi chinuie gândurile de mulţi, foarte mulţi ani: cum vor evolua, generic vorbind, binele şi răul peste o mie de ani? Viitorul este de partea lui Liceanu sau de partea mea?
Georghiţă Geană afirmă că nu putem vorbi de evoluţie câtă vreme nu există un scop ultim; şi câtă vreme nu există un scop ultim, ceea ce ni se întâmplă nu este nici progres, nici regres, este pur şi simplu, o trecere de la o serie de evenimente la altele.Trăim, sperăm, murim. Ne grăbim spre ce? Spre unde?
Zona fierbinte a întrebărilor mele s-a reactivat în urmă cu câteva zile auzindu-l pe mesagerul Palatului Cotroceni vorbind despre eroismul tandemului Băsescu-Boc care a salvat România ducând poporul după el CU FORŢA. Solul de la Cotroceni susţinea nici mai mult nici mai puţin că guvernele pot trece strada un popor chiar când acesta simte că e rău ceea ce i se face. Aşa să fie?
Monarhiile, dictaturile, fascismul, comunismul stalinist nu au gândit diferit. Dar, iată, diferit nu se pronunţă nici doctrina Băsescu- Patriciu. Nici intelectualii deghizaţi în aristocraţi cu papion.
Şi ne întoarcem la întrebarea fundamentală a antichităţii: care este rostul cel mare al comunităţilor umane? Evoluţia? Progresul? Bogăţia? Proprietatea? Care este rostul şi raţiunea de a fi al cetăţilor?
Georghiţă Geană afirmă indirect că acesta este viaţa şi ceea ce cuprinde ea: naştere şi moarte, dragoste şi ură, speranţă şi deznădejde, sănătate şi suferinţă… VIAŢĂ. Rostul aşezărilor umane este VIAŢA. Viaţa ilegitimează implicit orice act care o vâră CU FORŢA în grila emanată de la un om sau grup de oameni.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.