Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatei Rădulescu Luminiţa Mirela, 35 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 12 al.1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 şi art. 189 al.2 cod penal.

În fapt, se reţine că, în perioada ianuarie 2008 – decembrie 2010, inculpata Rădulescu Luminiţa Mirela, împreună cu alte persoane, prin ameninţare şi violenţă, au obţinut sume considerabile de bani, din exploatarea sexuală a părţii vătămate I.M.C., prin obligarea acesteia la practicarea prostituţiei în ţară, pe raza municipiilor Arad şi Baia Mare şi în străinătate – Olanda.

Victima a fost deposedată de actele de identitate, a primit constant ameninţări cu moartea şi a fost în mod repetat supusă unor violenţe fizice şi psihice.
În scopul constrângerii părţii vătămate de a accepta practicarea prostituţiei în folosul inculpatei, aceasta i-a lipsit de libertate pe cei doi copii minori ai victimei, în vârstă de 5 şi respectiv 8 ani, minorii fiind supuşi unor suferinţe fizice, fără a li se asigura hrana, igiena şi o relaţie interfamilială corespunzătoare.

La propunerea procurorilor D.I.I.C.O.T. instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru 29 de zile.

Cercetările în cauză au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul SCCO Arad.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.