…Dacă votul va fi pozitiv, dacă adică Parlamentul consideră că voturile a peste opt milioane de români sunt valide, atunci Traian Băsescu nu mai este preşedintele României şi nu are dreptul la cuvânt.
Senatorul Ioan Ghişe a urcat la tribuna Parlamentului şi-a început să vorbească. De jos, din sală, i se vedeau doar capul, gâtul şi încă ceva; părea a fi umărul drept, ceva mai ridicat decât stângul. Preşedintele Camerei Deputaţilor ocupa spaţiul din spatele său, la prezidiu. Pe o treaptă mai jos în stânga – Traian Băsescu, cuminte sau doar gânditor, una din astea. Şi Victor Ponta, premierul, în primul rând din sală – ca la teatru. Public, nu foarte numeros şi puţin interesat de ceea ce se petrece sus. Ioan Ghişe continua să vorbească şi vorbind în felul său greu de definit zicea că Parlamentul avea o misie restantă, aceea de a vota dacă referendumul din vară trebuia luat în seamă sau nu. Dacă votul va fi pozitiv, dacă adică Parlamentul consideră că voturile a peste opt milioane de români sunt valide, atunci Traian Băsescu nu mai este preşedintele României şi nu are dreptul la cuvânt. Dacă votul este negativ, Traian Băsescu poate vorbi cât doreşte domnia sa, ştiut fiind că doreşte, altminteri şi-ar fi văzut de treburile sale, dacă ar fi avut vreuna.
Atunci s-a auzit clopoţelul dirigintelui de şedinţă şi parcă totul fusese un vis. În realitate, eram într-o sală de clasă cu nişte elevi obişnuiţi, eterni. Traian Băsescu era directoul şcolii; urma să facă un anunţ despre neregulile din WC-ul şcolii şcolii. Premierul era preşedintele Comitetului de părinţi ai elevilor pârâţi de inspectoratul şcolar şi, cum ziceam, elevi, eternii elevi. Mulţi cu lecţia învăţată; vorbeau despre democraţia din vechea Atenă, unul ştia pe rost ce afirmase însuşi Abraham Lincoln despre democraţie, că democraţia înseamnă guvernarea poporului de către popor şi pentru popor. Gata, a dictat domnul Zgonea, joaca s-a terminat, democraţia îl împiedică să pună la vot o hotărâre a Curţii Constituţionale. Curtea hotărâse că peste opt milioane de români se osteniseră să meargă la vot de capul lor, fără aprobare, preşedintele chiar îi sfătuise să nu se opintească de pomană. Pe scurt, democraţia europeană nu permite poporului să gândească, să trăiască, să simtă altfel decât Curtea Constituţională. Statele civilizate ale continentului, care au consolidat de mult statul de drept, ştiu că poporul e cum sunt elevii, se bucură de toate drepturile, când e de joacă; altminteri, dirigintele e democraţia.