Expozeu despre furtul domestic
Nu sunt poliţist, nu sunt detectiv, dar am o marre experienţă de viaţă, şi de aceea vreau să atrag atenţia asupra unor probleme legate de siguranţa noastră de zi cu zi, a celor care nu au averi mari şi au totuşi nişte bunuri preţioase la care ţin. Păi nu spunem noi copiilor ’oţule în semn de alint?
Ei bine furtul domestic sau casnic care este un fel de furt chipurile mai puţin rău decât infractorul care îţi sparge locuinţa şi vine în casă şi te uşurează de bunuri, bijuterii şi bani. Ne punem lacăte, sisteme mai puţin sau mai mult sofisticate de apărare şi semnalizare, dar pe hoţul de lângă noi îl primim în casă cu un zâmbet, îl aşezăm la masă şi îl servim cu cele mai bune lucruri.
De multe ori vedem că încet încet ne dispar lucruri care erau de mult în casă, uneori în locuri din dulapuri unde nu am mai umblat de multă vreme, de cele mai multe ori tot felul de nimicuri, dar uneori chiar bani şi bijuterii, iar când le căutăm efectiv că avem nevoie de ele nu mai avem de unde le lua. Iată că dispar fără urmă, fără nici un fel de indiciu şi fără şansa de a le mai recupera vreodată. Cum actionează aceşti hoţi? Şi de ce aceste furturi de multe ori nu sunt raportate şi nici recuperate?
Cine poate fi un astfel de hoţ?
1. O rudă poate chiar frate, soră, cumnat, cumnată, copil, vară, verişor, unchi, mătusă etc.
2. Soţul sau soţia care nu mai vrea să împartă bunurile cu voi.
3. O rudă mai îndepărtată care doreşte mult din lucrurile pe care le aveţi.
4. Un angajat, chiar şi neoficial, femeie în casă, bonă etc.
5. Prieteni sau, mă rog, cei ce îi credeţi prieteni.
6. Amanţi /amante
7.Vecini care au cheia ca să aibă grijă de câine /pisică/plante etc.
8. Meseriaşi care sunt chemaţi pentru lucrările cele mai variate.
9. Persoane care vin să predice, să vândă, să cumpere şi aşa mai departe.
Ocaziile sunt din cele mai variate.
De ce nu sunt raportate, în general
1. Nu ştim de multe ori nici noi exact ce avem prin casă.
2. Nu avem o evidenţă clară a lucrurilor chiar preţioase pe care le deţinem.
3. Ni se pare ca le-am pierdut noi.
4. Descoperim prea târziu fapta şi nu ştim pe cine să dăm vina.
5. Ne e ruşine să discutam cu cei din familie.
6. Ne e ruşine că am fost neatenţi.
7. Ne e ruşine de scandalul care ar izbucni dacă descoperim că este o rudă apropiată.
8. De multe ori valoarea de piaţă a obiectelor dispărute nu este aşa de mare. Au mai mult o valoare de familie, sentimentală.
9. Sunt bunuri care nu pot fi atestate ca proprietate, nu există documente pentru ele.
Cazuistica este foarte mare. Îmi aduc aminte de un student care a stat la familia mea în gazdă, a cotrobăit prin lucruri şi a luat câteva de valoare din cutiile în care erau aşezate – deci un furt casnic pe care eu, copil fiind, l-am sezizat mai târziu şi nu l-am spus decât când era prea târziu şi nu m-a crezut nimeni.
Am chemat o dată un vecin să dea la mâţă de mâncare pentru câteva zile, iar apoi la câtăva vreme am sezizat că îmi lipsesc o cruciuliţă şi un inel cu briliant de la mama.
Un prieten care a lăsat pe cineva să aibă grijă de un câine, a avut pierderi importante în bijuterii şi în bani fără să poată dovedi clar ceva, în valoare de mii de euro sau chiar zeci de mii. El în acest timp îşi înmormânta soţia.
NU contează cum sunt plasaţi sau cum sunt îmbrăcaţi sau ce prestanţă au oamenii respectivi. Ştiu un director general de firmă care se pare că este cleptoman sau oricum fură de stinge şi are, slavă Domnului, din ce trăi. Un magistrat care fura de pe mese pixuri la conferinţe, o doamnă cu prestanţă cu pretenţii care-şi bagă, la conferinţe, mâncare în geantă şi destul de mult, nu aşa una două bucăţi cum ar fi de foame, alta care fură tacâmuri de la hotel sau din casele particulare… Şi exemplele pot să continue. Alt exemplu clasic este al unei persoane din provincie care venea să îngrijească nişte rude batrâne şi bolnave din Bucureşti şi care în fiecare zi trimitea pachete în provincie acasă cu haine încă nepurtate şi sticlele de băutură şi cartuşele de ţigări şi conservele din pivniţă (trebuie spus că ruda bolnavă era medic care primea multe cadouri şi se întâmpla pe vremea lui Ceaşcă) astfel că în scurtă vreme depozitul impresionant de tot felul de lucuri a fost golit complet. Hoţul era, culmea!, rudă foarte apropiată şi efor la biserica din sat. Scandalul a izbucnit după moartea bolnavului. Cu toate astea, fiul medicului a muşamalizat scandalul ca să nu fie băgat la zdup tocmai unchiul lui. Ca să vedeţi ce fac oamenii când sunt siguri de impunitate.
Deci cum să stopăm sau măcar să prevenim acest lucru?
M-am gândit la următoarele variante
1. Căutaţi sa nu ţineti in casă documente ale proprietăţilor dvs , bijuterii, bunuri scumpe sau cu valoare sentimentală. Banii se ţin la bancă,iar celelalte tot la bancă, în casetele de valori.
2. Căutaţi să aveţi grijă pe cine introduceţi în casă şi ce prietenii legaţi.
3.Ţ ineţi toate valorile închise în locuri ştiute numai de dvs. şi cât mai puţin accesibile
4. Verificaţi siguranţa casei la plecare şi căutaţi să nu se ştie prin vecini când sunteţi plecaţi.
5. Fotografiaţi toate obiectele de valoare ca să aveţi dovezi în caz că ele dispar.
6. Nu postaţi adresa dvs. pe internet şi siteuri de socializare.
7. Aveţi grijă mare la cei care vă intră în casă pentru diferite