Prim-plan cu chip de bătrână: tanti Ana. Are 73 de ani şi fiecare an este brăzdat pe pereţii frunţii şi în jurul ochilor. Are 73 de ani şi o pensie de urmaş de 4 ( patru) lei. Zice: cu banii ăştia îmi cumpăr patru pâini şi plâng.
Şi chiar plânge: o spuză de lacrimi; tot ce mai poate produce.
Şi noaptea pe la două, rememorând întâmplările de peste zi, am încercat să mi-o închipui dormind. Şi nu ştiam unde s-o aşez. În ce pat: unul de scânduri sub o zdreanţă?… În patul nupţial?.. Îmbrăcată cu ţoalele de lucru?.. În cămaşa de noapte?… Părul pe pernă… Spălat în lighean?… Sau nespălat de ani? Şi pe masa acoperită, ca pe vremea răposatului, cu faţa decolorată de vreme şi neîntrebuinţare – o coajă de pâine şi-o cană cu apă. Doarme încolăcită în anii în care a cunoscut tot ce-i este dat unei vieţi de om.
A trudit şi-a fost de folos, cât i-a stat în puteri şi-n mintea puţină. Comunităţile umane se adună şi se alcătuiesc şi din celulele care sunt astfel de fiinţe umane.
Şi ajunşii de azi ne spun că rostul comunităţilor este ca gunoierul Silviu Prigoană sa aibă avioane personale şi iachturi, şi vile, şi terenuri cu nemiluita, şi bijuterii, şi petreceri…
Şi tanti Ana contribuie la salvarea bugetului ţării pe potriva venitului după o viaţă de trudă, cu 15 la sută din pensia de 4 lei. Silviu Prigoană nu contribuie cu nimic suplimentar, căci este privatul slăbit de tanti Ana.