Ce să fie, oare, urâtul?

Când vezi cât urât este în jur, abia așa îți poți da seama ce mult frumos a fost. Urâtul nu vine ca un herald. Era pe fața cealaltă a frumosului. Câtă imensitate de frumos a fost, atâta imensitate de urât este! Aleg un simbol, scuze! Liiceanu a strălucit în vremea lui demult. Și totul era frumos în el. Eroare! S-a urcat în copac și e ca și cum nici n-a fost. Și-odată cu el, toți ca el. Aș vrea să strig: nu coborâți! Redeveniți ce-ați fost! Eu pot trăi cu voi! Dar, iată, ei nu pot trăi cu mine. Pesemne, nu întâmplător. Stropind poarta alor mei cu păcură, pot să se dea pe ei curați. Și așa va tot fi de-acum încolo.