Mă doare mâna ce-mi lipsește

Scriu pe o singură parte: acolo unde, de la un timp, ard, iată, doar patimile condamnării. M-am născut ca să apăr, și-un timp chiar am făcut-o. Am apărat-o pe mama împotriva tatălui și l-am apărat, deopotrivă, pe tata împotriva mamei. Am apărat memoria soldaților români uciși la Stalingrad. Astăzi, în mine au secat toate puhoaiele menirii. Pe cine să apăr? În lume s-a instalat pustiul acaparării cinice. Mă dor prietenii pe care am crezut că-i am și-au dispărut în pustie. Așa frig nu mi-a mai fost nicicând. Nu poți iubi pe o singură parte. Mă doare mâna ce-mi lipsește! Mi-e dor de mine, cel întreg. Dumnezeu, nici el nu mă poate ajuta când mă doare. Știu, o să m-ajute, căci n-are încotro. Îl obligă Legea Universului: Mișcarea.  Când? Măcar de-aș putea să-i ofer orologiul meu!