Iată-mă plin de speranțe în suflet. Avem dureri mari la puță. Medicul Ioniță m-a văzut aproape plângând și m-a internat. Cu un succes extraordinar. După numai o zi și jumătate m-a eliberat. Eram fericit pe punctul de plecare acasă, cu zeci de bănuieli în mine. O fi ceva pe care medicul nu mi-l poate mărturisi, și a invitat-o pe soția mea la o discuție după concediul său de Paște? De ce nu m-a oprit nu mi-a spus nici mie, nici soției – după cum ziceam. Pe foaia de hârtie cu care am fost trimis acasă, erau notate niște boli pe care nu le cunoșteam. Medicul i-a transmis soției că în cazul în care dorește detalii să se programeze la domnia sa după sărătorile de Paște. Sărbătorile religioase sunt sfinte, nu-l putea reține. N-am îndrăznit nici eu, deși, de felul meu sunt al naibii de ziarist.
Sunt fericit întrucât în experiența mea de-o viață n-am întâlnit, în lumea europeană sau americană, dar nici la noi în șară până acum, nimic care să semene cât de cât cu doctorul Ioniță…
