Sunt treaz la un ceas neobișnuit mie… o oră peste zece. Dimineața. Obrserv strada. Trec oameni. Nu-i cunosc. Merg pe jos, deci, fără îndoială, nu posedă mașini. Unii merg la muncă, alții la piață, alții – din obișnuința zilnică de a cumpăra țigări, țuică și nimicuri de mâncare. Mă uit la îmbrăcămintea pe care o poartă. Lucruri frumoase, noi, niciodă modele, în felul românilor! Și aproape de mine, copacii din grădină: semeți, plantați de mine sau rămași de la prietenii morți.
În jur, case noi, fermecătoare, și din ce în ce mai multe. Renovate sau adaptate la ordinea zilei. Inovații gândite sau aduse de prin locurile unde au muncit stăpânii.
Am primit de la natură un dar rar, de care eu n-am mai auzit: un plop crescut în fața camerei unde dorm. Împotriva tuturor prietenilor care m-au vizitat… Mă certau, mă umileau… Rădăcinile plopulețului pe care îl apăram vizau zidurile casei.
Acum e înalt, puternic, semeț. Mi-a adus ca dar patru copii de plop ca și el. Un dar unic: un monument din patru copii plopușori.
Este dar pe care îl fac eu acum localității în care m-am așezat până la sfârșitul vieții mele, aflată pe ducă, așa cum scrie în legea naturii.
