Aşadar, forţe importante, instituţii faimoase, celebrităţi din vârful Europei şi al lumii s-au coalizat pentru dezvoltarea României.
De ce?
Primul gând mă duce la gluma cu o clasă de elevi care, solidarizaţi întru fapte bune, se căzneau să urce o bunicuţă în tramvai. Doar că bunicuţa nu asta îşi dorea. Gluma nu spune dacă au reuşit ori ba.
Obligaţia de a ţine cont de prezumţia de nevinovăţie mă aduce în situaţia de a lua în seamă şi posibilitatea ca toate aceste forţe imense să dorească să ajute România în mod dezinteresat. Mă întreb, totuşi, ce interese au aceşti giganţi să sprijine România dezinteresat.
În Consiliul de coordonare al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României figurează trei reprezenanţi ai Camerei Americane de Comerţ (AmCham), trei reprezentanţi ai Fundaţiei Liderilor Români în Afaceri (FRBL), doi reprezentanţi ai AOAR (Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România), ambsadorul Belgiei la Bucureşti, un reprezentant al Federaţiei Investitorilor Străini, cu sediul în Taipei – Taiwan.
Pot presupune că reprezentanţii AmCham apără interesele oamenilor de afaceri americani în România, iar reprezentanţii AOAR şi FRBL ale oamenilor de afaceri români. De observat că oamenii de afaceri români sunt separaţi: unii sunt liderii din FRBL şi alţii, oamenii nelideri, din AOAR. Se pare că nu au aceleaşi interese. Nu au aceleaşi interese între ei, dar au aceleaşi interese cu reprezentanţii americanilor.
Care să fie acestea?
O spune titlulatura Coaliţiei: dezvoltarea României.
Dezvoltarea României înspre ce, înspre unde?
Aici lucrurile devin oarecum neclare. Interesele oamenilor de afaceri americani, fireşte, sunt legate de o Românie furnizoare de materii prime, de braţe de muncă ieftine, de existenţa unei pieţe de desfacere ample, rapace, absorbantă de produse de orice fel. O Românie dezvoltată economic ar fi o concurentă puternică şi nu le-ar fi de prea mare folos. Dimpotrivă.
Să aibă, oare, aceleaşi obiective şi oamenii români de afaceri, lideri sau mai puţin lideri? Celebrul economist Ilie Şerbănescu zice că nu. Zice că, în mod sigur, capitaliştii străini sunt răi, iar capitaliştii români sunt buni. Capitalul lui Trump e rău, capitalul lui Gigi Becali e bun.
Atunci ce se întâmplă?
Se întâmplă că, dacă nu au obiective economice comune, au duşman comun. Un singur duşman comun: statul. Acesta îi împiedică şi pe unii şi pe ceialalţi să obţină ce şi cât poftesc. În faţa duşmanului, Capitalul cu „c” românesc e doar Kapital, cu „k” şi are o singură ţintă: profitul cu orice preţ.
Şi se mai întâmplă ceva: se mai întâmplă că Guvernul este al statului şi nu prea. Preşedintele vrea un guvern al său. PSD-ul vrea un guvern al său. Securitatea, aceea sub acoperirea anonimatului, cu trâmbiţele din Piaţa Victoriei, vrea un guvern al său. Democraţia cere decizie majoritară.
Care ar putea fi?
Coaliţia pentru Dezvoltarea României vrea un guvern al său, un guvern care să nu schimbe nimic din caracterul de paradis fiscal al României. Preşedintele vrea un guvern care să-i asigure încă un mandatla Cotroceni. PSD-ul vrea un guvern care să-l apere pe Dragnea şi să-i ofere doamnei Firea şi împrejurimile Capitalei etc.
Şi iată Dilema:
Guvernul nu are niciun aliat şi are nevoie de unul ca de apă. Apele s-au despărţit, ţara nu mai e împărţită în bogaţi şi săraci, în dreapta şi stânga, în buni şi răi. Taberele s-au repliat: într-o parte se adună cei care beneficiază de paradisul fiscal de până acum, cei cu venituri aducătoare de case, limuzine, lux, iar de partea cealaltă, cei care râvnesc, dacă nu la mult mai bine pentru ei, măcar la mai rău pentru toţi.
Cum?
VA URMA
