Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi efectuează cercetări penale faţă de următorii inculpatul MIRICĂ DUMITRU, şef serviciu contestaţii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (D.G.F.P) Galaţi, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 3 august 2011, în calitate de şef serviciu contestaţii în cadrul D.G.F.P Galaţi, inculpatul Mirică Dumitru a pretins de un denunţător o sumă de bani şi mai multe bijuterii din aur (colier, brăţară, inel, cercei), iar la data de 10 august 2011 a primit 1.000 euro de la acelaşi denunţător, administrator al unei societăţi comerciale din Galaţi, pentru a-i admite o contestaţie formulată împotriva unui act de control prin care s-au stabilit obligaţii de plata şi penalităţi în sarcina societăţii verificate şi pentru a decide rambursarea sumelor de bani reţinute din contul firmei, ca urmare a neregulilor constatate la control.
La data de 10 august 2011, inculpatul a fost prins în flagrant cu ocazia primirii sumei de 1.000 euro, de la denunţător, în scopul menţionat mai sus.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 10 august 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatului Mirică Dumitru pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 11 august 2011, acestea este prezentat Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.