Nu înţeleg de ce m-ar interesa înlocuirea ministrului X sau a ministrului Y. M-ar interesa dacă personal mi-ar fi făcut un rău.
De pildă ministrul Şeitan; ipocrit să fiu şi n-aş putea afirma că aş fi procedat altfel dacă aş fi aflat din presă că trebuie să reduc salariile cu 25 la sută. Vistieria fiind goală.
Întrearea e: unde sunt banii?- căci au fost.
Eu am ce am cu vecinul cu vila de vizavi: are trei limuzine de lux şi din niciuna nu mă mai salută. O parte din visterie o fi la el? Dar restul?
De aceea zic: nu miniştrii trebuie schimbaţi; ci trăsura cu judecători. Respectiv, pisica devoratoare de rozătoare. Vorba chinezului: „Nu contează culoarea pisicii, dacă prinde şoareci.”
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.