Răzvan Dumitrescu a zis ceva între paranteze. Şi ele, parantezele, ne-au distras atenţia. A zis că după ce el a dat pe post caseta cu Băsescu pălmuind un copil, Sorin Vîntu s-a arătat oarecum iritat. Respectiv, Sorin Ovidiu Vîntu care va striga: „Izolaţi-l pe Băsescu!”
În noaptea dinaintea confruntării Geoană-Băsescu, Geoană a fost acasă la Vîntu. La o casă despre care stăpânul ei, SOV, ştia că e supravegheată non-stop de spionii lui Băsescu. Şi totuşi l-a primit pe Geoană şi acesta habar n-a avut că tocmai intrase în gura leului.
Şi iată-l pe SOV destins, jovial, faţă în faţă cu doi ziarişti. Zice: televiziunile urmăresc scopuri diferite; pe mine mă interesează doar profitul; dau ştiri şi informaţii corecte şi culeg profitul. Nu fac politică.
Am revăzut discuţia lui cu cei doi jurnalişti: are o gândire carteziană; cinismul său te goleşte, întăriţi-vă statul, zice cu aerul „ ce nu te omoară, te întăreşte!” Respectiv, titan eu, titan statul, din războiul dintre noi, ieşim amândoi întăriţi; de aceea am nevoie de un stat rival beton; luptele cu pigmei mă plictisesc.
Zice Ioana Maria Vlas: Vîntu s-a crezut Dumnezeu; prea devreme s-a crezut el Dumnezeu; căci la geniul pe care-l are nu s-ar fi lăsat prins ca un ageamiu; a lăsat garda jos, nu i-a mai păsat, s-a grăbit să se arate Istoriei.
Şi parcă-l aud pe postul său de televiziune zicând: „Eu l-am făcut pe Băsescu preşedinte!” şi „L-am primit pe Geoană, fiindcă este prietenul meu!” A cumpărat tot ce este elită politică, intelectuală, financiară şi l-a vândut pe omul care i-a făcut banii, Nicolae Popa, ca să cumpere el tot.
Şi revănd pe Internet intervenţiile sale publice. Frazele-i sunt construcţii din care nu poţi scoate un cuvânt, adăuga o virgulă. Doar că uitând cine a mărturisit că este şi de ce investeşte în televiziuni, zice: sponsorizez partidele, este normal să cer banii înapoi şi cu ceva profit.
Paradoxul Vîntu începe când ajungi să înţelegi că, nerostind o singură minciună, el nu spune niciodată adevărul.
Căci, construindu-se ca zeu, vorbeşte ca un profet, se comportă ca un Cezar, gândeşte cartezian, dar sângele-i ascunde un escroc.
S-a vrut Dumnezeu. Repogoară, iată, pe pământ şi vede că au apărut mulţi alţi Dumnezei. Şi nu i-a ţinut nimeni rând. Şi că nu va mai fi niciodată ce-a fost.
În sfârşit, liber. Liber să ce?
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.