Ca un muşuroi de furnici dislocat din rostul său, oamenii fără un stat care să-i apere fug în toate sensurile; iar când n-ai un sens al tău, zice filozoful, niciun vânt nu te ajută.
Căci omul, înşeuat la speranţă, duce cu plugul său o povară tragică, aceea de a da curs firii sale primitive, a nu se opune minunilor şi a crede în magia reclamei chioare: că înghiţând o pilulă poate avea orgasm fără sex, iar o loţiune îi poate creşte plete-n valuri curgând.
Farmaciile-s cât numărul de biserici şi cârciumi la un loc. Fiecare leac este însoţit aseptic şi intelectual de prospecte cu multe file şi mai multe pagini scrise cu migală, imposibil de descifrat. Aceleaşi,indiferent de produs.
Iar industria chimică şi farmaceutică – marea stăpână a lumii. Desfrunzind copacii de tot verdele lor. Avem mărgele colorate, nu mai avem frunze.
În Câmpina, în perimetul central, farmaciile se repetă la fiecare 50 de metri. Şi toate-s pline, şi toate-s în profit; mamă, vine Apocalipsa!
Doamna Camelia, m-aţi rugat să vă cumpăr ceva pentru durerile de şold, v-au trecut? – Doamne fereşte!, domn’ Cristache! Am crezut ca proasta.
Că-ţi vine să te întrebi ce face statul? Care-i rostul lui dacă nu şi acela de a-i apăra pe pietonii de pe zebră de cei în bolizi şi fără de legi.
Şi nimeni nu-l ajută. Educaţia ar fi o idee, dacă n-ar face-o cei din bolizi şi arbori artificiali.