Daniela David, femeie de serviciu la şcoala din Băiţa, susţine că a fost şi ea şocată de decizia luată în ce o priveşte şi că a aflat că va avea de condus secţia de votare 165 – Băiţa Centru cu puţin timp înainte de a fi convocată să ia parte la instructajul judeţean pentru pregătirea alegerilor.
Numele ei a fost avizat de prefectul Sandu Pocol, pe lista care a fost supusă unei trageri la sorţi pe 12 noiembrie, la Tribunalul Maramureş, în documente nefiind menţionat faptul că Daniela David este femeie de serviciu.
‘Sper să fie bine. La şedinţa de instruire am învăţat multe…’, a mărturisit ea. Ştie că trebuie să fie atentă ‘să nu se facă fraude’ şi să ‘nu se comită ilegalităţi’ şi a arătat că va fi cu ochii în patru la numărarea voturilor pentru ca totul să iasă bine la ea în secţie.
Daniela David a ajuns pe lista finală şi a fost desemnată preşedinte de secţie după ce lista întocmită de primarul din oraşul Tăuţii Măgherăuş, Anton Ardelean, a fost modificată. Viceprimarul localităţii, Daniel Mureşan, arăta că acesta nu este singurul caz care şochează. Documentele oficiale indică faptul că la secţia specială din Tăuţii Măgherăuş a fost desemnată preşedinte o… infirmieră. Iniţial, în listă trimisă la Prefectura Maramureş pentru respectiva funcţie electorală era trecut secretarul primăriei localităţii care este inginer şi are studii de drept.
Conducerile filialelor PSD şi PNL din Maramureş au contestat procesele verbale întocmite după tragerea la sorţi a preşedinţilor de secţii din Maramureş, însă Biroul Electoral Judeţean a decis că plângerile nu sunt întemeiate, prin urmare la alegerile din 22 noiembrie unele secţii de votare vor rămâne cu femei de serviciu şi infirmiere care să gestioneze situaţia voturilor pentru candidaţii la preşedinţie.
Lista cu nominalizări pentru preşedinţii secţiilor de votare din judeţul Maramureş a făcut obiectul a numeroase contestaţii din partea politicienilor aflaţi în opoziţie, prefectul Sandu Pocol fiind acuzat inclusiv de abuz în serviciu şi denunţat la DNA pe motiv că ar fi susţinut persoane apropiate PD-L pentru a ajunge în aceste posturi la alegeri.
Zilele trecute, în municipiul Baia Mare a avut loc şi un protest al primarilor din PSD şi PNL împotriva deciziei de a schimba nominalizările făcute de ei pentru funcţiile de preşedinţi cu altele, care au intrat în final la tragerea la sorţi de la tribunal.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.