Partidul Naţional Liberal ia act încă o dată de inconsecvenţa şi incoerenţa guvernului actual care a hotărât amânarea reducerii CAS pentru angajatori, la mai puţin de o zi după ce preşedintele Traian Băsescu refuza să recunoască realitatea crizei economice. Această decizie este dovada limpede a imposturii PDL, care se declară în mod fals partid de dreapta şi susţinător al mediului de afaceri, când în realitate nu este decât o formaţiune populistă, care face promisiuni fără acoperire şi încearcă să-şi mascheze incompetenţa prin diversiuni şi manipulări.
Partidul Naţional Liberal, ca parte a Uniunii Social Liberale, pledează în favoarea reducerii cu 5% a CAS pentru angajatori, ca măsură necesară stimulării iniţiativei. PNL consideră că relansarea economică nu se poate produce în absenţa unor politici concrete de încurajare a mediului privat.
În schimb, guvernarea Băsescu – Boc a distrus mediul de afaceri prin impozite şi taxe sufocante şi a creat un climat economic ostil, caracterizat de impredictibilitate şi incertitudine. România păstrează astăzi una dintre cele mai ridicate impozitări ale muncii, ceea ce constituie o barieră importantă în calea investitorilor şi întreprinzătorilor.
Departamentul de Analiză Politică şi Comunicare