Raportul pe Justiţie şi Afaceri Interne al Comisiei Europene a fost mai curînd, aşa cum era de aşteptat, unul negativ. Pentru că onor comisarii au ajuns la concluzia că autorităţilor române le pasă mult mai tare de prietenii, orgolii şi interese decît de combaterea reală a corupţiei. Adică li se rupe-n paişpe. Pe scurt, concluzia finală a raportului de monitorizare, prezentată de cea mai mare parte a presei internaţionale, a fost că “ne-am cam grăbit cu acceptarea României în UE”. Iar asta l-a speriat rău pe ministrul – cameleon Cătălin Predoiu. Dar cînd se supără tanti Europa nu poţi să stai cu mînile în sîn…

Regula o ştie şi Predoiu. Drept urmare, “şi-a suflecat mînecile” şi a dat un ordin rapid: “Pînă cînd vor intra în vigoare noile coduri (cele mult hulite şi controversate, dar care consfinţesc dreptul la viol şi la incest, precum şi condamnarea ziariştilor care nu sînt dispuşi să încovoaie spinarea), vreau mintenaş un proiect de lege pe baza căruia să fie scurtată durata proceselor”.

La cît de multe noi încălcări ale drepturilor omului va duce acest ordin e greu de anticipat într-o ţară unde Justiţia nu mai este demult legată la ochi şi cu capul spart, ci cu capul făcut de-a dreptul chisăliţă, vom afla mult mai curînd decît ne-am dori. Pentru că slugile din subordinea lui Predoiu se vor conforma şi vor redacta proiectul minune, iar “capetele luminate” din Parlament vor da undă verde oricărei aberaţii pentru că “aşa ne cere UE”. Dar cel mai probabil, ca de obicei, vor fi omise normele de aplicare ale noii legi. Care norme vor apărea, tot în stilul tradiţional, cel mai curînd, după 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Şi tocmai de aici vor veni noile valuri de nedreptate pentru justiţiabili.

Cîte condamnări la CEDO vor urma? Dumnezeu cu mila! Oricum nu există o lege a răspunderii materiale pentru magistraţi, iar de împărţirea dreptăţii nu-i pasă nimănui.

Important va fi ca procesele să fie judecate pe bandă rulantă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.