Inaugurat cu mare pompă şi alai de primarul – doctor Sorin Oprescu, după o renovare “la cele mai înalte standarde şi înainte de termen”, în urmă cu mai puţin de o lună, pasajul Unirii intră iar în reparaţii.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, “În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie, pentru efectuarea unor lucrari în Pasajul Unirii, în perioada 19.10. – 23.10.2009, între orele 23.30 – 05.00, traficul se va desfăşura pe căte o bandă pe fiecare sens”.
Cu numai cîteva ore înainte de inaugurare Petru Gorongia, directorul general al firmei Drumart, care a executat lucrarea, declara în exclusivitate pentru sentinţa.ro: “Garantăm lucrările pentru un an de zile… A, apa care mai este prin pasaj deşi nu a plouat deloc în ultima vreme? Probabil este de la infiltraţii, dar pentru aceste reparaţii e nevoie de alte lucrări”.
În rest, înainte de inaugurare, dar după marea renovare, asfaltul din pasaj era tot cu fisuri şi “carii”, iar Gorongia a precizat că partea de canalizare nu a fost refăcută nici acum, nici în 2007 cînd pasajul a mai suferit o “renovare”, dar s-a făcut decolmatarea canalelor.
Despre toate acestea Oprescu n-a suflat o vorbă la inaugurare. Fie nu l-au interesat aceste lucruri, fie nu i-a păsat că situaţia se prezintă astfel. Sau, poate, doar a preferat să ascundă gunoiul sub preş?