Poliţiştii hunedoreni au prins un pedofil.

Deşi la noi în ţară “nu prea există astfel de fapte” cum spuneu poliţiştii de la Crimă Organizată în timpul unui seminar organizat recent, un hunedorean de 28 de ani agăţa băieţi minori pe internet. Cu ajutorul banilor îi convingea să aibă relaţii sexuale cu el şi “toată lumea era fericită”.
Ulciorul a mers la apă pînă pe 27 noiembrie, cînd bărbatul “a fost surprins în flagrant, în timp ce oferea unui minor suma de 40 lei pentru a nu fi denunţat”, scrie în comunicatul Poliţiei.

Trecînd peste faptul că, potrivit www.dexonline.ro “flagrant” înseamnă “care sare în ochi, izbitor, evident”, iar cînd este vorba despre o “infracţiune descoperită în momentul săvârşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat”, expresia potrivită este “flagrant delict”, se remarcă viteza de reacţie şi profesionalismul cu care au lucrat poliţiştii.

Pe de o parte, prinderea în flagrant delict a pedofilului a avut loc pe 27 noiembrie şi în aceeaşi zi a fost dispusă şi măsura arestării. Dar informarea publică s-a făcut abia pe 30 noiembrie, adică astăzi. Fie aceasta “nu era o ştire şi, ca atare, nu se justifica transmiterea ei după trei zile, fie poliţiştii ar fi vrut să nu fie mediatizată, dar nu au avut încotro pentru că or fi prins de veste niste ziarişti locali.
Pe de altă parte, din moment ce puştiul era plătit de bărbatul arestat ca să nu-l denunţe, fapta seamănă al naibii de mult a şantaj. De ce nu i-or fi făcut şi lui, poliţiştii, dosar penal?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.