Dar ești?

Nu… mai… aștept… nimic… de… la… nimeni!… Frumos! Emoționant!… Acest gând de sfârșit de joc – jocul vieții – greu cât munții Himalaya, ascunde în adâncuri o capcană – c-așa-i în dialectică. Dacă nu mai aștept nimic de la nimeni, de ce scriu?
Dar, iată, apare, tot în mine, cuvântul unic în lume: DOR. Mi-e dor. Mor, dar mi-e dor. Știu, iată, totul! Dar mi-e dor. Mi-e dor de tine! Unde ești? Dar ești?…