Ploaie de vedete astăzi, 5 martie 2011, de la ora 13.00, la intrarea în Palatul Parlamentului dinspre Piaţa Izvor. Chiar dacă printre cei prezenţi se vor afla şi politicieni, nu este vorba despre o şedinţa parlamentară în aer liber, ci despre un ultim demers al societăţii civile în apărarea vieţii cîinilor fără stăpîn.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Cuţu – cuţu, acţiunea de pichetare a Camerei Deputaţilor va începe la ora 13.00. Printre cei care au confirmat participarea se află Marius Marinescu, Irina Loghin, Codrin Ştefănescu, Steliana Sima, Mihai Constantinescu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Andrei Duban, Tomi Cristin, Claudiu Bleonţ, Andra Bleonţ, avocata Paula Iacob, Ovidiu Cuncea şi multe alte personalităţi, reprezentanţi ai ONG-urilor din ţară şi din străinatate.
Momentul pichetării a fost decis pentru această zi şi oră deoarece „Marţi se votează proiectul legislativ pentru câini străzii la Comisia pentru Administraţie Publică (aceeaşi care a votat eutanasia pe 1 martie 2011)”.
Pe lista nemulţumirilor protestatarilor, printre altele, se află şi următoarele amendamente:
„1) Proiectul legislativ lasă şi la această oră gestionarea câinilor comunitari la latitudinea primăriilor. Deci fiecare primarie poate alege în ce fel va rezolva problema maidanezilor (eutanasia, adăpostirea în lagăre de exterminare sau să nu facă nimic), deşi soluţia este una singură: PRINDEREA/STERILIZAREA/RETURNAREA. Înseamnă că primăriile vor alege să deturneze banii alocaţi câinilor către campaniile electorale, deoarece banii alocaţi pentru eutanasie nu necesită multă justificare. Cum să ne explicăm altfel cifrele aberant de mari publicate de Administraţia pentru câini din Bucureşti, pentru perioada 2001 – 2008? O eutanasie a costat aprox. 60 euro (144.000 câini eutanasiaţi cu 9 milioane euro) în vreme ce o sterilizare, tot aici, costă de 3 ori mai puţin: aprox. 20 euro.
2) Deţinerea câinilor în proprietate privată depinde de acordul vecinilor! Dacă unul din 3 români are un câine, atunci în România sunt 7 milioane de câini care pot ajunge pe stradă!
Există foarte multe alte nereguli în amendamentele Comisiei!”
Ca argument forte organizatorii precizează că în această stare de lucruri s-a implicat deja şi Parlamentul European, care cere ca toţi cîinii fără stăpîn să fie prinşi – sterilizaţi – returnaţi.
Apelul la pichetare se încheie patetic: „Iubitorii de animale nu mai vor câini pe străzi, câini calcaţi de maşini, otrăviţi, batuţi, hingheriţi”.