Şi-a zis Traian Băsescu: „Să fie referendum!”
Era înaintea alegerilor prezidenţiale.
Şi-a fost referendum. Şi-a văzut el că referendumul e bun.
Norodul se rupsese în două: unii, cei puţini, ziceau „Ce-ar fi fost astăzi Anglia fără democraţia parlamentară?” Ceilalţi, mulţii, privind cu nostalgie la veacurile al căror simbol era Vlad Ţepeş, murmurau în barbă: „ – Unde eşti tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, să-i împarţi în două cete, în smintiţi şi în mişei?”
Şi-au crezut ei că Ţepeş este Traian Băsescu, deoarece el le propusese un Parlament jucărie, loc de scuipat, şi ţepe în Piaţa Victoriei.
Aceştia, mulţii, ignoranţi şi obtuzi, bugetari, înghiţeau o mare parte din averea celor din vârful dregătoriilor – dar erau indispensabili; era nevoie de ei, cu o condiţie: să consume doar atât cât să nu moară înainte de alegeri. Căci ei făcuseră ca referendumul să fie un lucru bun.
Şi s-a pus Traian Băsescu să taie în stânga şi-n dreapta şi să-ndese ce apuca în desagii alor săi. Fără temere, ştiind că de cojocul celor mulţi şi proşti are el acul face-tot: ţepele infailibile.
Şi, iată se apropie alte alegeri; iar barometrul nu mai e cel ce-a fost: indică furtuni mari în curtea regelui.
Şi se-ntoarce Băsescu la acul face-tot. Şi mai comandă un referendum, unul pentru modificarea Constituţiei.
Şi poporul se rupe iarăşi în două, după schema ştiută. Modificările mângâie, zdrăngăne coardele sensibile ale urmaşilor lui Vlad Ţepeş. Izbuti-va oare să facă uitate tăierile?
Pentru asta e nevoie de tărăboi, de război.
Doar aşa, Preşedintele se poate urca din nou pe calul lui Sf. Gheorghe şi răpune balaurul Opoziţiei. Căci, în război, tema este una singură şi se rezumă la „Moarte îmbogăţiţilor ilicit!” Cine se opune modificărilor se dă-n vileag în faţa opiniei publice, atât cât poate fi ea de publică şi care s-o-ntâmpla să fie.
Sigur, îmbogăţiţi ilicit se află roiuri în toate dregătoriile puterii. Doar că una-i să fii ilicit în fruntea Poliţiei şi alta-i să fii în opoziţie. În opoziţie, licitul poate fi ilicit, cum la putere ilicitul e mai totdeauna licit, dacă n-a fluierat în biserică.
Dar nu contează; importantă nu este Constituţia, ci tema războiului care face să uiţi tot ce-a fost: Dacă luptă de clasă nu e, nimic nu e!
Pe cai, popor!… Nu mai aveţi nici cai? Atunci, pe curând!
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.