E miezul nopţii. Centrul Bucureştilor arde. Arde şi imaginaţia bărbatului care, în faţa unui pahar cu whiskey, priveşte încântat spectacolul rebeliunii început, experimental, în Piaţa Universităţii. Şi-odată cu el, priveşte toată ţara, care nu înţelege nimic. Cine se luptă cu cine? Şi de ce? Ca să obţină ce? Bărbatul alege trei cuburi de gheaţă, le lasă s-alunece pe marginea paharului pe care-l umple apoi cu băutura sa preferată. Îşi omagiază geniul. Imaginile de la televizor înspăimântă firile slabe; în 1990, astfel de imagini i-au securizat lui Iliescu fotoliul de la Cotroceni: oamenii au ales atunci stabilitatea; poate, cine ştie, el încearcă.
Geniul său a aprins focul în Piaţă, de rest s-a ocupat zicala „baltă să fie, că broaştele se-adună!” Zicala populară şi staţiile radio de sub hainele civile. N-a fost uşor, căci atitudinea tolerantă a jandarmilor cosea cu aţă albă spectacolul. Ăia aruncau cu pietre şi jandarmii se prefăceau că se ocupă cu ordinea şi disciplina oamenilor paşnici. Se termina pavajul, proviziile de pietre se micşorau şi securiştii infiltraţi printre protestatari şopteau în căptuşeală.
Acum, da! Ard magazine, bubuie petardele, fumigenele dezvoltă spectacolul Berlinului după bombardamentele americane. E plăcut. Stenic. Aţi vrut „Jos Băsescu!”, Băsescu e cu voi. Atâtea tâmpenii n-a auzit din partea comentatorilor în toţi cei şapte ani de când e jucător. Inclusiv din partea activiştilor săi de la B1tv sau TVR info.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.