Priviţi-i zâmbetul. Nu e însoţit de niciun sentiment viu. Rânjet de hârcă. Nu-l ajung bucuriile, nu-l sâcâie suferinţele. Îl văd mergând şi, nu ştiu de ce, nu mi-l pot închipui înaintând, mai tot timpul în marşarier.
Cât despre avânt sau zbor, nici pomeneală – mereu în stadiu de crisalidă. Fără oase. Tocmai bun de creuzet pentru o formă fără viaţă. Cacofonică. Pentru o mişcare cu miezul uscat, Mişcarea populară. O mişcare, cum spuneam, mereu în marşarier. Înapoi, spre acel idealism pe care viaţa l-a fixat în statura mâncătorilor de vorbe goale, când nu trece de-a dreptul în şarlatanie.
Domnul Cristian Diaconescu a fost în compania bărbăţiei o singură dată: când s-a despărţit de ea. Etern uterin. Hrănit prin viscerele celui care-l ocroteşte, ia instant forma uterului, cuminte, fidelizat, placid.
Aşezat de Băsescu în raft lângă Sebastian Lăzăroiu, şefului de cabinet al preşedintelui i se conferă implicit statornicia pe care firea sa în căutarea unui uter o mestecă-ntr-un partid. Care nu există decât ca spermatozoid rătăcitor.
Priviţi-l, a-ncercat să zâmbească!