Spre deosebire de contracandidatul sau, Crin Antonescu, calp in esenta, MRU are in el multa substanta fertila, depinde cine o sadeste si unde.
Rar mi-a fost dat să văd un ins mai puţin legat de rostul funcţiei lui decât Mihai Răzvan Ungureanu. Zicea, în vara anului trecut, în Piaţa Universităţii: ţara asta nu–i a lor (adică a useliştilor), ci a noastră. Candidatul la tron trăia joaca de-a partizanii nejucată în copilăria sa frustrată.
Auzeam spunându-se despre un fapt că e ca nuca în perete. Vedeam nuca, vedeam peretele şi, copil prost, mă-ntrebam, ce să caute o nucă în perete? Îl văd şi-l aud pe domnul Ungureanu şi nu-i pricep noima: de parcă aş derula un film, cadru cu cadru, şi-ar apărea deodată, din greşeală, un personaj dintr-un alt film.
Căci emfaza cu care-şi etala neghiobia în Piaţa Universităţii ar fi trecut neluată în seamă doar în gura unui Blaga, Vadim ori Videanu. Luat mădular cu mădular, har cu har – toate ale lui MRU sunt ce trebuie să fie, multe în voioasă desăvârşire. Înhămate să lucreze împreună, aceste daruri par însă coborâte din povestea ceasornicarului perfecţionist. Meşterul neamţ, ca mai toţi nemţii, s-a ambiţionat să făurească ceva ce nu se mai pomenise; meşteri un ceasornic ce indica naşterea şi moartea stelelor, modificările din mişcarea de rotaţie a Pământului, tot, tot, tot. Un singur detaliu lipsea: ornicul nu arăta ora. Răspundea doar la impulsurile cosmice.
Şi-n ce mă priveşte, cunosc două împrejurări în care România s-a impus memoriei istoriei, ambele necosmice, de rând. Primit în Crimeea de ţarul Alexandru al II -lea, Ion C. Brătianu i-a replicat, da, maiestate, puteţi nesocoti vrerea unui popor mic şi intra cu trupele spre unde voieşte semeţia voastră. Dar numai peste cadavrul poporului meu.
A doua „oră” am reţinut-o din scrisoarea lui Marin Ceauşescu către fratele său Nicolae, cu puţin timp înaintea de moartea acestuia. Marin îi scrie din Viena, informându-l despre ceea ce se vorbea acolo în cercurile diplomatice. Sfătuindu-l să-şi dea demisia, printre motive aminteşte:
"Cârdăşia sovieto-americană mai are un numitor comun: dărâmarea ta; i-ai nemulţumit pe amândoi; pe ruşi, cu declaraţia ta publică în legătură cu nerecunoaşterea Pactului Ribbentrop-Molotov; pe americani, fiindcă nimeni până la tine nu a avut îndrăzneala să renunţe unilateral la clauza naţiunii celei mai favorizate."
Iată două limbi de clopot româneşti prinse în pânza de păianjen a neîncumetării. Care se măguleşte pe ea însăşi; se întoarce spre noi zâmbind cu voie bună, şi nu de puţine ori sfruntarea ei neghioabă îi dă câştig în faţa celor neînstare să deosebească autenticele izbânzi.
Candidaţii de până acum la tronul din care vorbeşte ţara se comportă ca la pomană; le pică cireaşa de pe colivă, de a doua zi se cred regi; nu le ies bobii, rămân făţarnicii de până atunci. Convinşi că pot gândi ca un preşedinte şi după ce o viaţă întreagă au trăit decuplaţi de marile virtuţi ce se cer unui bărbat. Că bărbăţia este o chestie, o podoabă, pe care o porţi la rever la festivităţi şi-n rest bârfeşti pe la televiziuni şi-n pieţe cu simbriaşii, te spurci în idei de mahala şi-n meschine invidii.
Spre deosebire de contracandidatul său, Crin Antonescu, calp în esenţă, MRU are în el multă substanţă fertilă, depinde de cine o sădeşte şi unde. Până acum e doar un hămesit cu buzunarele cusute, trăind din împrumuturi frivole, nesocotite.