Pentru locuitorii comunei Popeşti, din judeţul Bihor, fiecare zi care trece înseamnă şi vieţi pierdute din lipsa serviciilor medicale, deoarece în această localitate nu există, în momentul de faţă, niciun centru de permanenţă sau o maşină de ambulanţă şi salvare, deşi localitatea este cea mai mare din zonă, cu aproximativ 8500 de locuitori.
În momentul de faţă, locuitorii comunei Popeşti sunt puşi în situaţia de a astepta între 30 de minute şi o oră pentru a sosi o ambulanţă în situaţii de urgenţă sau de a merge 20 de km, până în localităţile Marghita sau Suplacu de Barcău, pentru a se putea trata.
Acesta este motivul pentru care, în calitate de parlamentar, reprezentant al minorităţii slovace, am făcut demersurile necesare către Ministerul Sănătăţii pentru înfiinţarea unui centru de permanenţă şi a unui serviciu de ambulanţă şi salvare în zonă, mai ales în urma numeroaselor solicitări primite din partea locuitorilor.
Vorbim de oameni care au trăit o viaţă întreagă într-o zonă industrială, mulţi dintre aceştia lucrând în minerit sau în domeniul agricol, deci a căror stare de sănătate este precară. Sunt oameni care au contribuit la bugetul de stat şi la dezvoltarea ţării noastre, dar care acum, când au mai multă nevoie, nu beneficiază de acelaşi sprijin din partea statului.
Consider că şi acestor locuitori trebuie să li se asigure asistenţă medicală permanentă în astfel de unităţi. Medicii din aceste unităţii ar avea stocuri de medicamente şi materiale sanitare pentru a face faţă situaţiilor cu care se confruntă, chiar şi situaţiilor de urgenţă, iar atunci când s-ar impune, pacienţii, după ce le-a fost acordat primul ajutor, ar putea fi îndrumaţi spre unităţile spitaliceşti sau către consult de specialitate.
Totodată, de aceste servicii ar urma să beneficieze şi locuitorii din comunele Derna şi Brusturi, care se află în aceeaşi situaţie şi anume nu au unde să meargă pentru acordarea primului ajutor. Trebuie menţionat faptul că aceste trei comune au împreună aproximativ 15.000 de locuitori, toţi fiind în momentul de faţă în imposibilitatea de a primi ajutor în caz de urgenţă, printre aceştia regăsindu-se şi mulţi copii.
Sperăm ca Ministerul Sănătăţii să înţeleagă importanţa demersurilor noastre şi, în cel mai scurt timp posibil, să inaugureze şi în această comună un centru de permanenţă, precum şi un serviciu de ambulanţă şi salvare în zonă, de care locuitorii au atâta nevoie.