Astăzi, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 alin.(3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu 260 de voturi „pentru”.

Proiectul de lege vine în sprijinul părinţilor şi al copiilor, având o serie de măsuri care îmbunătăţesc calitatea vieţii şi încurajează creşterea natalităţii. Măsurile legislative sunt cu atât mai necesare cu cât cifra natalităţii plasează România pe unul dintre ultimele locuri în statistica europeană.

Printre prevederile legii se află:
– părinţii pot opta pentru doi ani de concediu de creştere a copilului, indemnizaţia din primul an fiind egală cu cea din al doilea an;
– cuantumul indemnizaţiei va fi de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni dinaintea naşterii copilului, fără a mai fi stabilit vreun plafon.

De acum înainte, cele 12 luni se vor calcula din ultimii doi ani. Astfel, sunt necesare 12 luni lucrate în cei doi ani anteriori naşterii copilului pentru a primi indemnizaţia;
– stimulentul de inserţie va fi acordat dacă părintele – mama sau tatăl – se întoarce la serviciu cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea vârstei de un an sau doi ani a copilului (în funcţie de perioada de concediu aleasă). De asemenea, se prelungeşte acordarea stimulentului de inserţie până la vârsta de trei ani a copilului, respectiv patru ani, în cazul copiilor cu dizabilităţi;
– persoanele care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului pot realiza venituri suplimentare pe parcursul concediului, venituri care să nu depăşească nivelul a trei indemnizaţii minimale într-un an calendaristic;
– în cazul copiilor cu dizabilităţi, părinţii pot opta pentru prelungirea concediului de creştere a copilului până la vârsta de şapte ani a acestuia. După împlinirea vârstei de trei ani a copilului cu dizabilităţi, se va acorda o indemnizaţie de 45% din cuantumul minimal al indemnizaţiei;
– toate drepturile acordate persoanelor cu dizabilităţi vor fi calculate în funcţie de salariul minimal brut pe ţară, prin rotunjire în favoarea beneficiarilor, până acum raportându-se la Indicatorul Social de Referinţă – suma nefiind modificată din 2009.

„Proiectul de lege va avea aplicabilitate începând cu 1 iulie 2016. Alături de colegii mei din Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor am susţinut acest proiect de lege atât de necesar. Una dintre constantele acţiunilor politice ale Partidului Social Democrat a fost şi este încurajarea natalităţii din ţara noastră. PSD a militat neabătut pentru sprijinirea familiei.

Preocuparea mea constantă, pe care mi-am asumat-o atunci când am intrat în viaţa politică, se referă în mod esenţial la calitatea vieţii copiilor şi a familiilor lor. Copiii trebuie să aibă un viitor pe care noi îl construim astăzi – este responsabilitatea noastră absolută. Atunci când adoptăm o lege ne gândim la efectele pe care le va produce pe termen nedefinit. Desigur, orice lege este perfectibilă şi, prin urmare, poate fi îmbunătăţită în timp. Dorinţa mea cea mai mare este ca actul legislativ la care particip să îşi producă efectele benefice în timp, mai ales când este vorba despre copiii noştri pe care eu îi consider comoara naţională. Legea a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare. Aştept ca Guvernul, votat, la rândul său, cu o majoritate covârşitoare, să pună în practică deciziile Parlamentului.”

Cu consideraţie,
Cristina Nichita,
Deputat PSD de Iaşi
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.