Am avut un vis frumos. Se făcea că eram la Washington, în suita doamnei Carmen Iohannis. Atmosferă ca-n prima mea excursie cu grădiniţa. Privirile toate – pe adorata grupului. Rochiţă scurtă, peste genunchi, albă cu imprimeuri în culoarea frunzelor de Eucalyptus, uşor ridicată, şifonată pe şezut.
Obişnuiţii unor astfel de serbări ziceau: „S-o fi văzut în vizita precedentă! Doamnele din anturajul lui Obama se înghesuiau s-o alinte, s-o răsfeţe, să-i intre în graţii”. Iar mie îmi creştea inima de mândrie: aveam ce scrie la întoarcere. Duceam poporului meu veşti de întremare morală.
Îi vedeam ţinându-se de mână, pe primul om al statului şi pe doamna primului om al statului, şi nu-mi puteam reţine lacrima de emoţie, care se furişa hoţeşte de-a lungul nării mele din stânga nasului. Ea – cu rochiţa de Eucalyptus deasupra genunchilor, el – cu faţa brăzdată de grija imiganţilor şi cu surâs cazon.
La început, n-am înţeles ce se petrecea. Lacrima de pe nara stângă prindea să se usuce şi în jur nu tu veselie, nu tu grădiniţă; doar adorata şi câţiva galonaţi cu lefuri de la buget. Obişnuiţii – ca şi cum nu s-ar întîmpla nimic. Nişte scărpinături delicate în partea din spate, ca să nu le vadă cei din faţă şi nimic mai mult.
Fracţiuni de secundă am trăit drama colegei mele de la grădiniţă. Mă puneam în locul ei, uitată de toţi; buza de sus începuse să-mi tremure – uitasem de defectul ăsta de când eram mic; mi-l readucea trist în memorie visul năstruşnic.
Am dat să-i spun vorbe de mângâiere; am fost oprit de manşeta înfiretată a unui cunoscut. Fii calm, mi-a zis. Nu e ceea crezi; primirea cealaltă a fost darul pentru prostituare, abia acum cuplul prezidenţial este tratat egal cu toţi cei care s-au prostituat.