Zicea în anii ’90: „Noi avem puterea politică şi mergem cu tramvaiul, ei (opoziţia) deţin puterea economică şi călătoresc în Mercedesuri”. Frază ca o punte peste prăpastia între două lumi. Cum s-o treci? Iată dilema cosmică!
Via Ion Iliescu. Politician de stânga, care voia să pară de dreapta. Cu neîndemânarea potrivită. După ureche. Sub umbrela spiritului liberal, jaful a crescut fără oprelişti, în vecinătatea desăvârşirii. În vreme ce ungurii limitaseră restituirile de orice fel la 30.000 de dolari, la noi, cu îngăduinţă de la Cotroceni, erau restituite integral şi peste măsură, uzine, palate, spitale… Cu şi mai ales fără îndreptăţire.
Cu cine să câştigi bătălia?Au fost aleşi nişte „foşti”: George Constantin Păunescu, Dan Voiclulescu şi compania de securişti. Primul a sucombat în averi puţin ştiute; al doliea a ales soluţia imorală propusă de Băsescu. Ceilalţi s-au răspopit. S-a dat dezlegare la trădare. Pe loialitate s-a pus ştampila „moft”.
Şi anii au trecut după cum au fost porniţi,cu alţi actori, din aceeaşi patrie de spirit. Dar cu rafinament occidental. Aşteptau la hotar, cu lecţii însuşite prin Australia, SUA, Canada… Aşa s-au împlinit cerul şi pământul şi toată podoaba lor.
Şi a văzut duduia Kövesi că nu e bine şi a zis: Să le confiscăm averile obţinute prin corupţie, până la ultimul bănuţ.
Adică, spunea bărbia tinerei domniţe, să se treacă la o altă restitutio in integrum. La una tehnocrată. Legitimată. Cu certificat de calitate de la o instituţie comunitară.
Singurul care a dat ceva înapoi, doar pe sfert, a fost Adrian Năstase. Capul răutăţilor.