Andrei Pleşu este un intelectual sadea, cu lavalieră şi barbişon. Mulţi români îi caută scrierile pentru savoarea stilului şi efervescenţa verbului. Preşedintele Băsescu însuşi, în primul său an de domnie, cunoscându-i isprăvile intelectuale, i-a oferit un fotoliu la Cotroceni.
Şeful de rând al intelectualilor români, crescut în leagănul filozofiei universitare, a apreciat siguranţa cu care fostul marinar mânuia cinismul puterii. Încântat estetic, deşi conştientiza că omul nu era un preşedinte natural, simţi pentru el chemarea naturală de loialitate faţă de stăpân. Stăpânul adulmecă apropierea unui prieten şi admirator şi-l acoperi de onoruri, şi-i deschise porţi nenumărate.
Şi, deşi ar fi putut rivaliza în limpezimea frazei cu confraţii săi de la Cambridge şi Oxford, sau polemiza cu prietenii de la Bonn şi Berlin, pe tema migranţilor, de pildă, a preferat, de dragul protectorului său, pentru a-l răsplăti, lupta la baionetă cu verbul unui Mircea Badea şi cabotinismul domnului Mihai Gâdea.
Abia după ce pătimaşii patrioţi români l-au învinuit pe licuriciul cel mare de umilire nepermisă unui partener militar şi pe guvernanţi de slugărnicie prin absenţa acelor virtuţi proprii unei naţiuni, ilustrul nostru cărturar şi-a regăsit vocaţia universală. Cu geniul retrezit brusc de primejdia ce pândea soarta lumii şi-a căznit la lucru dibăcia cărturărească şi a scris următoarele frumoase vorbe despre Coreea de Nord: <<Vorbim despre globalizare, despre drepturile omului, despre „valori”, democraţie şi solidaritate planetară. Condamnăm xenofobia (practicată programatic de ideologia nord-coreană), înfierăm cultul deja religios al personalităţii, facem gazetărie demascatoare de mare rating, dar cînd e vorba de Kim-Jong-un ne mulţumim cu mici survolări de control şi cu foarte ţanţoşe avertismente… Principiul neamestecului în treburile interne e suveran în Coreea de Nord şi permite tiranului acte de cruzimi fără margini în populaţia ţării. Încă o reuşită a gândirii politice a lui Nicolae Ceauşescu!>> – Frumos! Minunat!
Pe scurt, aşadar, să afle lumea întreagă: patrioţii români care resping politica americană de amestec în treburile noastre interne sunt, iată, o spune vocea unui sacerdot naţional, ceauşişti. Kim-Jong- unişti.
Principiul acesta a fost unul dintre crezurile fostului preşedinte al României şi supravieţuieşte prin preşedintele comunist asiatic. Atunci, de ce astăzi, se întreabă oripilat, în subtext, Andrei Pleşu, când dorul naţiunii române este, vedem bine, împlinit, şi partenerul nostru ne ajută să ne fie bine tocmai de peste ocean, mai sunt indivizi care se lamentează anacronic, primitiv?
Şi, elegant, omite amăuntul că, pe pe vremea lui Ceauşescu, poporul care ducea, într-adevăr, dorul unui amestec american în treburile României, spera într-o intervenţie în favoarea sa, a celui de sub tiranie, nu a guvernului, a celor de la putere, ca astăzi.
Vedem cum, pentru intelectualul român, din nefericire, talentul este un punct de sprijin de speculat. Acesta este cumplitul blestem de pe capul nostru. Inteligenţa din palatul care conservă spiritul rafinat, fie el şi autentic, urcă doar până la înălţimea morală a burtăverzimii. Sau, cum spunea preşedintele nostru: decât sub jug rusesc, mai bine sub jug american. Jugul este, pentru el şi ai săi, brăţară de aur. Singurul mod de a trăi bine. Ei, în primul rând. Doar ei.