Reacţia lui Arghir a venit la cîteva zile după ce fostul purtător de cuvînt al preşedintelui Traian Băsescu, actual deputat PNL, Adriana Săftoiu, a intervenit telefonic la o emisiune televizată. În cadrul acelei emisiuni Săftoiu a arătat, spune Cionca – Arghir, că “ineficienţa Parlamentului se datorează, în principal, nu numărului mai mare sau mai mic de parlamentari, ci modului defectuos de organizare şi funcţionare a acestei instituţii. În opinia domniei sale modul defectuos de funcţionare al Parlamentului s-ar datora regulamentelor parlamentare greşit redactate”.
În replică, preşedintele Comisiei pentru Regulament cataloghează afirmaţia drept “opinie politică pe care nu o împărtăşim, dar o respectăm. Din păcate, în continuarea intervenţiei sale doamna deputată a făcut şi două afirmaţii false care, pentru o bună informare a opiniei publice, trebuie să fie corectate. Astfel, doamna Săftoiu a afirmată că în această sesiune parlamentară Comisia pentru Regulament, “condusă de un membru PD-L nu a ţinut nici o şedinţă”. Dacă doamna Săftoiu l-ar fi consultat pe domnul deputat PNL Dobre Ciprian, secretar al acestei comisii ar fi aflat că s-au ţinut şedinţe atât în perioada vacanţei parlamentare cât şi în această sesiune. Şi mai ciudată este a doua afirmaţie falsă pe care doamna Săftoiu a făcut-o, în sensul că Grupul parlamentar PNL a propus “de mai bine de două săptămâni, modificarea Regulamentului de funcţionare al Parlamentului”.
Trebuie să informăm opinia publică despre faptul că la comisia noastră nu există o asemenea propunere. Trebuie, de asemnea, să o informăm pe doamna Săftoiu că nu există un regulament al Parlamentului, ci doar un Regulament al şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. De altfel, comisia noastră are în atribuţii modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi nu a altor regulamente parlamentare.
Înţelegem faptul că aflându-ne într-o campanie electorală, atacarea adversarilor politici devine o practică curentă, dar nu credem că o comisie parlamentară compusă din reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare ar trebui să facă obiectul unei dezinformări a opiniei publice”.
Cel puţin pînă acum, Adriana Săftoiu nu a răspuns acuzaţiilor.