In Monitorul Oficial al Romaniei nr. 195/21.03.2011, a fost publicat Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 1.765/2011, prin care au fost aprobate constituirea, Regulamentul de organizare si functionare si atributiile Comisiei Fiscale Centrale.

Comisia Fiscala Centrala este o structura interdepartamentala care isi desfasoara activitatea in cadrul Ministerului Finantelor Publice si are ca atributii aplicarea unitara a prevederilor:

– Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;

– actelor normative care reglementau taxa pe valoarea adaugata, impozitul pe profit, accizele, impunerea unor venituri realizate din Romania de persoane fizice si juridice nerezidente, impozitul pe venit, inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 571/2003;

– Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si legislatiei subsecvente acestuia;

– legislatiei care intra in sfera de aplicare a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Comisia Fiscala Centrala solutioneaza conflictele de competenta aparute intre organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, emitand decizii pentru:

– problemele in legatura cu legislatia in domeniul fiscal, inclusiv prin coroborarea acesteia cu legislatia conexa, pentru care se impune o solutionare unitara, in vederea eliminarii interpretarilor diferite in aplicarea legislatiei;

– problemele ce privesc conflictele de competenta aparute intre organele fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun.

Important!

Solutiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei vor fi aprobate prin ordin al ministrului Finantelor Publice si sunt aplicabile de la data intrarii in vigoare a actului normativ avut in vedere la solutionarea fiecarei spete.

Deciziile de aplicare unitara ale comisiei nu au impact asupra actelor administrative fiscale ramase definitive si irevocabile in sistemul cailor de atac si nu au valoare de date suplimentare necunoscute la data efectuarii verificarilor.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.