PREMIERĂ EUROPEANĂ ÎN REDUCEREA OFERTEI DE DROGURI
de IGPR pe 1 august 2023 77
28 de grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, au fost destructurate de polițiștii de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române, împreună cu D.I.I.C.O.T., în primele 6 luni ale anului. Astfel, pentru combaterea acestui fenomen, au fost efectuate 1.475 de percheziții domiciliare, au fost luate măsuri preventive față de peste 1.400 de […]
15 PERCHEZIȚII DOMICILIARE…
de IGPR pe 1 august 2023 47
La data de 1 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Argeș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, respectiv din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat 15 percheziții domiciliare, în județele Argeș și Mehedinți, în două cauze penale. În prima cauză penală, aflată în […]
Incidente de integritate – 10 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010
de Comunicat A.N.I. pe 26 iulie 2023 55
Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, conflictul de interese de natură administrativă, starea de incompatibilitate sau a sesizat Comisia de disciplină, în cazul a 10 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează: DROGEANU AURELIAN, Șef al Secției de Drumuri Naționale Constanța din cadrul Direcței Regionale de Drumuri și Poduri […]
A delapidat „doar” 18 milioane de lei
de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pe 21 iulie 2023 99
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Prin ordonanţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din data de 20.07.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata D.G., referitor la comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. În sarcina […]
Maşină de teren ticsită cu migraţi, oprită de poliţiştii de frontieră
de Poliția de Frontieră Română pe 17 iulie 2023 81
În data de 17.07.2023, în jurul orei 06.00, în cadrul unei misiune specifice, poliţiştii de frontieră au executat un filtru pe raza judeţului Mehedinţi, pe comunicaţia E70, ocazie cu care au oprit la control mai multe mijloace de transport. La vederea poliţiştilor de frontieră, un conducător auto aflat la volanul unui autovehicul de teren a […]
Schemă de înșelăciune pe piața cărnii de porc
de Cristi Ciupercă pe 17 iulie 2023 56
Procurorii DIICOT de la Bistrița Năsăud au pe masă de la începutul acestui an un dosar penal în care le este descrisă o schemă de înșelăciune pe piața cărnii de la nivel național. În dosar este începută urmărirea penală in rem pentru fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de […]
Român condamnat pentru moartea a 39 de migranți vietnamezi
de Valentin Trufașu pe 12 iulie 2023 65
Marius Drăghici, un bărbat din Onești, a fost condamnat la 12 ani și 7 luni de închisoare pentru ucidere din culpă și conspirație pentru a ajuta imigrația ilegală. Românul este șoferul care a condus camionul frigoric în care și-au găsit moartea prin sufocare 39 de vietnamezi. Dat în urmărire internațională de autoritățile din Marea Britanie, […]
Două clanuri interlope l-au „făcut la bani” pe Corleone
de Petrișor Cană pe 12 iulie 2023 86
Mitică Dragomir și fiul său, păcăliți de două clanuri celebre. Escrocherie de MILIOANE de euro cu terenurile Primăriei Capitalei. Mitică Dragomir și fiul său, Bogdan, au fost păcăliți de membrii a două clanuri celebre. Aceștia din urmă le-au vândut terenuri în Capitală în baza unor hotărâri judecătorești falsificate, au spus, pentru GÂNDUL, surse judiciare. Poliția […]
Surdo-muții, victime sigure
de Comunicat DIICOT pe 25 iunie 2023 80
Update: Urmare a comunicatului nr.1 din data de 24.06.2023, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: La data de 24.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au […]
Un șef de pușcărie poate ajunge la pușcărie
de Comunicat DNA pe 19 iunie 2023 92
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 996/VIII/3 din 22 noiembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, Sub control judiciar, a inculpatului: CHIȘ HORIA ȘTEFAN, ofițer de poliție, fost director al Penitenciarului Baia Mare, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: – folosire abuzivă a funcției […]