MAE schimbă ambasadorul României în Ucraina şi reprezentantul de pe lângă ONU
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de rechemare în ţară a zece ambasadori, între care Ion Jinga, reprezentant permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite de la New York. Klaus Iohannis a semnat vineri şi ordinul de chemare al ambasadorului României în Ucraina, Cristian Leon Ţurcanu, în contextul situaţiei tensionate din ţara vecină, ameninţată cu un atac din partea Rusiei. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele prin care îl recheamă în ţară pe Ion Jinga, din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite de la New York, pe Răzvan-Victor Rusu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Misiunii Permanente a României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg, precum şi pe Adrian Cosmin Vieriţa din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva şi Organizaţiile Internaţionale cu sediul în Elveţia.
Mihai Chirica, pus sub control judiciar
Primarul Iaşului Mihai Chirica a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 zile într-un dosar în care este acuzat de infracțiuni de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției. De asemenea, Mihai Chirica primeşte interdicţie de a mai ocupa funcţia de primar al municipiului Iaşi. Decizia poate fi contestată.
Două treimi dintre români cred că pandemia a fost provocată de elita mondială pentru a controla populaţia globului
Doar puţin peste un sfert dintre români consideră că pandemia de COVID a apărut în mod natural aşa cum s-a întâmplat şi cu alte pandemii din istoria omenirii, conform unui sondaj INSCOP realizat în ianuarie. Majoritatea românilor, 65,7%, sunt de părere că pandemia de COVID 19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populaţiei lumii, iar 28,4% dintre conaţionalii noștri cred că aceasta a apărut în mod natural aşa cum s-a întâmplat şi cu alte pandemii din istoria omenirii, arată sondajul INSCOP. Aproape 6% nu ştiu sau nu au răspuns. Conform sondajului, 28,5% dintre respondenţi cred că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare, în timp ce 66% resping această teorie, iar 5,5% nu ştiu sau nu au răspuns.
Firea: „Anual, în România sunt diagnosticate 100.000 de noi cazuri de cancer”
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a spus că se va implica pentru extinderea programelor de screening non-invaziv pentru cancer, având în vedere că anual sunt diagnosticate 100.000 de noi cazuri cu această maladie. „Anual, în România sunt diagnosticate aproape 100.000 de noi cazuri de cancer, bolile oncologice situându-se pe locul al doilea, după cele cardiovasculare, ca și cauză de morbiditate și mortalitate. Astăzi este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului! Pentru un bolnav de cancer, orice informație și orice ajutor venit la timp poate face diferența dintre viață și moarte. Aceasta a fost ideea principală pe care am avut-o în gând când am propus la Primăria Capitalei proiecte care salvează vieți.”
https://www.antena3.ro/politica/gabriela-firea-cancer-proiecte-screening-628071.html
Agonia unui tânăr care plecase spre casă cu taxiul. A ajuns să fie violat în timp ce trăgea să moară şi a fost ucis pe ritmuri de manele
Cinci tineri au comis una dintre cele mai înfiorătoare crime înregistrate în România în ultimii ani. Puşi pe petrecut, aceştia au sechestrat un alt tânăr şi timp de 7 ore l-au bătut cu palmele, pumnii şi picioarele. În final, unul din agresori l-a violat în timp ce băiatul trăgea să moară. Tribunalul Bacău a condamnat cinci tineri la pedepse cuprinse între 16 şi 23 de ani de închisoare pentru lipsire de libertate, viol şi omor calificat. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Bacău. Protagoniştii acestei poveşti sinistre sunt Alexandru Cocu, Vlăduţ Mărăscu, Florin Mirel Trăistaru, Gelu Adrian Cocu şi Cătălin Păduraru.
https://adevarul.ro/locale/bacau/agonia-unui-tanar-plecase-casa-taxiul-ajuns-safie-violat-timp-tragea-moara-fost-ucis-ritmuri-manele-1_61fd0fd65163ec42718a6421/index.html
Un copil de 6 ani, găsit mort în pat
Un copil în vârstă de 6 ani, din Brădeni, județul Sibiu, a fost găsit mort în pat, vineri dimineața. Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost dat de tatăl copilului. Polițiștii și procurorii au început o anchetă, iar tatăl este audiat, pentru că există informații că acesta și-ar fi agresat copilul în trecut, iar în urmă cu o zi, băut, a căzut peste băiat.
https://www.antena3.ro/actualitate/locale/copil-sase-ani-gasit-mort-pat-sibiu-tata-audiat-628068.html
Interlopii din iași au ieșit cu macetele pe stradă
Patru membri ai lumii interlope din Iași vor fi nevoiți să dea socoteală în instanță după un scandal petrecut în plină stradă. Astfel, procurorii i-au trimis în judecată pe Jean Mărăraș, Vandam Constantin, Narcis Drugu și Marian Drugu sub acuzația de tulburarea ordinii și liniștii publice. Scandal în lumea interlopă din Iași! Au ieșit cu macetele pe stradă. Acum, urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate pentru a putea lua o decizie în acest dosar.