Sînt opt lideri şi reprezintă cei peste 400 de salariaţi ai Întreprinderii de Construcţii Montaj şi Reparaţii Siderurgice Galaţi. În această dimineaţă s-au instalat pe platforma Sidex şi au declarat greva foamei pentru o perioadă nedeterminată.

Potrivit comunicatului remis de Federaţia Metarom “situaţia salariaţilor de la SC ICMRS SA Galaţi este disperată deoarece nu se mai poate continua dialogul, nu mai pot fi crezute promisiunile făcute de către conducere în ceea ce priveşte plata salariilor.
Pentru a fi bine înteleşi că acest ultim mod de revoltă e bine întemeiat, prezentăm datoriile angajatorului faţă de salariaţi:
– salarii şi indemnizaţii de şomaj tehnic, începând cu luna iunie 2009 până în octombrie 2009 (5luni).
– tichetele de masă pe lunile septembrie şi octombrie inclusiv tichetele cadou de Ziua Întreprinderii (8 septembrie).
– salariile Biroului Executiv al Sindicatului SC ICMRS Galaţi neplătite din luna aprilie 2009.
– cotizaţia de sindicat nevirată din luna iunie 2009”.

Alexandru Serea, preşedintele sindicatului ICMRS, a declarat în exclusivitate pentru “Sentinţa”: “Valoarea salariilor restante şi a plăţilor pentru şomaj tehnic depăşeşte 21 de miliarde de lei. În ce priveşte cotizaţiile pentru sindicat, suma se ridică la cel puţin 250 de milioane. Aceşti bani au fost reţinuţi de la membrii sindicatului, dar nu au fost viraţi. Şi nu s-ar fi ajuns în această situaţie dacă cei din Consiliul de Administraţie şi conducerea întreprinderii şi-ar fi dat interesul. Sîntem cea mai veche firmă de construcţii din ţară şi putem să executăm lucrări de reparaţii capitale şi nu numai pe platforma SIDEX, dar putem să lucrăm şi la drumuri sau la alte construcţii civile. De fapt, s-a intrat în colaps anul trecut, în octombrie, cînd au fost blocate lucrările pe platformă şi s-a închis UCC-ul, iar la asta se adaugă şi portofoliul foarte mic de lucrări din domeniul public”.

Sindicaliştii speră ca măcar în 13-zecelea ceas să fie găsită o soluţie. În caz contrar, spun ei, vor face greva foamei oricît va fi nevoie, iar la protest ar putea să se alăture şi alţi membri ai sindicatului. Dacă oricum fac foamea, măcar să fie oficial.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.