Dumnezeu mă va înţelege

De trei zile televiziunile storc lacrimi. Un avion a luat foc. Au murit mai mulţi militari. Nu cunoaştem cauza. Posibil să fi fost o eroare de pilotaj. Posibil să fi fost o defecţiune tehnică. Au murit oameni şi naţia îşi plânge dispăruţii. Firesc. Dar, în zilele acestea, trebuie să fi murit şi alţi oameni; chiar mai puţin previzbil, cum sunt morţii de la inundaţii. Nu i-a plâns nimeni. Cifre statistice. Mor zilnic lucrători în accidente de muncă, nevinovaţi pe şosele, oameni trebuitori ţării loviţi de cancer. Nicio fanfară, niciun steag. Unii poate mai bravi decât militarii carbonizaţi într-un avion prost pilotat sau defect. Lucrarea melodramatică a televiziunilor din zilele din urmă este o probă elocventă că trăim într-o lume în afara civilizaţiei, mimăm, copiem, ne prefacem că facem, că lucrăm, că existăm, la cheremul dispoziţiilor subculturale ale editorilor de televiziune. Tragediile neamului nu există decât dacă aduc rating, bani şi impresii artistice.