Asa nu-mi venea sa cred ca Gigi Becali a existat cu adevarat in viata noastra, cum, la marginea riului, nebunului nu-i venea sa creada c-odata si-odata riul nu se va sfirsi. Unde ne-a fost capul? Ce s-a intimplat cu ochii, cu urechile, cu judecatile noastre?
O poveste străveche vorbeşte despre un netot care, la marginea râului, aştepta să se scurgă apa pentru a putea trece. Pilda se opreşte aici; nu ne spune cât timp şi ce s-a-ntâmplat cu nebunul până la urmă.
E trecut de miezul nopţii şi eu, în pielea personajului de la marginea râului, îmi spun revelat, apa asta nu se va opri niciodată; şi, astfel iluminat, mă-ntreb deştept: am visat? am trăit aievea? ce-a fost cu mine?
Redactorul şef al unui ziar de sport vorbeşte cu Andreea Esca, cea din manualele şcolare, şi zice: după sentinţa de azi, e posibil ca UEFA să elimine echipa Steaua din Liga campionilor şi Regekampf va părăsi echipa. Şi Andreea: cum aşa, căpitanul navei? Şi conştiinţa morală, şi chiar cea profesională?… Zâmbetul tembel al gazetarului spunea: haideţi, doamnă, nu mai suntem în comunism, este vorba de interesul omului, de banii lui!
Ecce Gigi!
Şi-n sondaje, un procent înspăimântător de mare cere graţierea lui Gigi. C-a făcut şi fapte bune!
Pomul care m-a făcut rod al său, poporul român, n-a aflat că faptă bună este aceea a săracului care renunţă la al său pentru a da celui mai năpăstuit decât el. Faptele bune se fac în intimitatea omului cu Dumnezeu, nu cu trâmbiţe la bâlci. Cu trufie şi ochind ratingul. Hulind şi fălindu-se cu fratele Iisus şi Dumnezeul tău, cum te joci cu Hopa-Mitică.
Şi un prieten al meu, director de ziar, afirmă că, totuşi, a fost vorba de o premiere, la marginea legii. În realitate, marginea lui, nu a legii. Dacă premierea ar fi avut loc, nepdepsită, la un moment dat, echipele care s-au salvat de la retrogradare şi cele care n-ar mai avea şanse să ocupe un loc pe podium, nu şi-ar mai apăra corect şansele decât premiate de Gigi, Corleone şi compania – banii mei, fac ce vreau cu ei!
Domnule Dragomir, îi spuneam la un moment dat, în societatea modernă nu există stăpâni şi slugi, ci parteneri de contract; şi el, fostul miliţian: să nu-l învăţ eu pe el ce este capitalismul.
Mă-ntorc la râul meu şi-aştept să se scurgă apa. Unde să mă duc?
P. S. Am folosit nuanţa peiorativă a expresiei „miliţian” pentru a sugera cât de îndreptăţită era pretenţia de a nu-i spune lui ce-nseamnă capitalism. Trecutul de miliţian nu este infamant în sine.