Hai să ne jucăm de-a copiii imbecili. Acesta pare a fi, în ultimele zile “jocul” favorit al lui vasile Blaga şi Dan Nica. Pentru că unul ţine cu dinţii de scaun, celălat abia aşteaptă să i-l tragă de sub fund. Or fi ştiind ei de ce…

Săptămîna trecută, Curtea de Apel Bucureşti, sesizată de Nica, a decis că Blaga ocupă nelegal funcţia de ministru interimar la Interne.

Nica: “Înseamnă că toate actele semnate de el sînt nule. Şi mai înseamnă că toţi ceilaţi minişti interimari ocupă funcţiile ilegal”.

Blaga: “Încă nu am primit nici o înştiinţare, dar mă voi supune oricărei decizii a Justitiţei, indiferent dacă îmi convine sau nu”.

Administraţia Prezidenţială: “Vom ataca sentinţa cu recurs”.

Boc: “Toate actele semnate de Vasile Blaga sînt legale. Pînă la soluţionarea recursului, Ministerul va fi condus de secretarii de stat”.

Blaga continuă să semneze documente, să dea dispoziţii şi să se afişeze public în calitate de ministru al Internelor.

Avocatul lui Nica şi un executor judecătoresc merg să predea decizia instanţei la MAI, pentru a-i fi înmînată lui Blaga.

Nica: “Nimeni de la Minister nu a vrut să primească înştiinţarea”.

Cît de complicat ar fi fost să o trimită prin poştă? Sau, aşa cum se întîmplă în cazul celor mai multe procese, nu era suficient ca instanţa să o publice pe site şi astfel să se considere comunicată, iar apoi era treaba părţilor dacă au aflat sau nu?

Ce se întîmplă în timpul acesta cu oamenii din instituţie? Vai steaua lor! Nici nu mai ştiu cum să se poarte. Dacă i se împotrivesc celui de-acum, pot să aibă probleme. Mai ales dacă rămîne pe termen mai lung. Dacă îi fac pe plac şi se întoarce fostul, iar e rău.
În plus, dacă se întoarce fostul, iar vor exista schimbări de şefi pe criterii politice şi pe bază de simpatii şi antipatii personale. Şi tot aşa…
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.