Te doare mintea capului în ce hal poate să se încurce Mihaela Geoană în declaraţii! Poate că formularea de mai sus nu e neaoş românească, dar atestă o situaţie cît se poate de concretă.

Dacă ieri vorbeam despre modul în care Mihaela Geoană, preşedintele Crucii Roşii din România şi al Fundaţiei Renaşterea (concomitent), îşi susţine soţul în campania electorală, astăzi e momentul să aflaţi cum a devenit aceasta un adevărat pericol public. Cel mai recent semnal de alarmă a fost tras tot de Bogdan Drăghici, preşedinte al Asociaţiei Academice de Administraţie Publică “EUROPA”, prin intermediul unui comunicat de presă.

Mihaela Geoană nu şi-a vaccinat copiii anti-HPV, dar le cere părinţilor României să-şi transforme 100000 de copii in cobai. De asemenea, Asociaţia îi solicită doamnei Mihaela Geoană să dezvăluie ce sumă de bani a primit de la producătorii de vaccin pentru a susţine campania de vaccinare”.

(Pentru mai multe detalii daţi click aici.)

Informare dezinformatoare

Campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin este o megaafacere, în valoare de aproape 25 de milioane de euro, demarată încă pe vremea economistului liberal Eugen Nicolăescu. A fost continuată de Bazac, care “i-a predat ştafeta” lui Streinu – Cercel.

“Povestea” a revenit în centrul agtenţiei ca urmare a deciziei Ministerului Sănătăţii de a începe campania de vaccinare anti – HPV la data de 23 noiembrie 2009, fără ca de această dată să mai fie cerut acordul părinţilor. Situaţia este chiar mai gravă.

<<Campania de informare a părinţilor promisă de Ministerul Sănătăţii a avut drept partener Fundaţia RENAŞTEREA, condusă de doamna Mihaela Geoană, având drept obiectiv inducerea în eroare a opiniei publice şi lansarea unor argumente pro-vaccinare mirobolante. În broşura destinată părinţilor şi asumată de Fundaţia Renaşterea şi de Centrul Naţional de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin se afirmă negru pe alb că vaccinurile anti-HPV “nu determină începerea precoce a vieţii sexuale şi nu produc sterilitate” (!!!)>>, se mai arată în comunicatul Asociaţiei “EUROPA”.
Totodată, Bogdan Drăghici solicită <<stoparea programului de vaccinare anti-HPV în condiţiile iresponsabile impuse părintilor de oficialii Ministerului Sănatăţii şi de Fundaţia RENAŞTEREA şi cere din nou premierului Emil Boc să-l demită pe secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, care a devenit noul “cutremurolog” Hâncu al României. Totodată, Asociaţia doreşte ca Ministerul Sănătăţii să posteze pe internet contractele de achiziţie a vaccinurilor anti-HPV şi să anunţe opinia publică câte femei au facut testul Babeş-Papanicolau în cadrul Programului Naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, demarat la 1 octombrie anul curent>>.

Notă

Este de remarcat faptul că tocmai Renaşterea este cea care, la un moment dat, s-a împotrivit acestei campanii şi a luat atitudine publică printr-un comunicat de presă.

<<Fundatia Renasterea solicita, in scris, Ministerului Sanatatii Publice oprirea campaniei nationale de vaccinare impotriva cancerului de col uterin, se arata intr-un comunicat transmis joi AGERPRES.
”Programul a fost inceput fara un studiu relevant si fara o cercetare solida asupra targetului, a obiectivelor si a rezultatelor vizate prin intermediul acestuia, intr-o graba nejustificata, la presiunea companiilor farmaceutice, fara respectarea normelor etice si profesionale din partea reprezentantilor Ministerului Sanatatii”, afirma conducerea Fundatiei.
Campania de vaccinare impotriva Human Papilloma Virus (HPV), raspunzator de cancerul de col uterin, a inceput, luni, 24 noiembrie, in scoli, pentru 110.000 de fetite de clasa a IV-a. Campania a fost contestata de organizatii neguvernamentale si de parintii copiilor, multi dintre acestia, mai peste tot in tara, refuzand vaccinarea”.
SURSA: Agerpres,
27-11-2008>>.
Atenţie! Comunicatul este dat în luna noiembrie 2008, deci după zece luni de cînd Renaşterea era implicată direct în promovarea acestui program, aşa cum rezultă dintr-un alt comunicat de presă, transmis de către principalul său sponsor.

Detalii >>

Mai mult, tot Renaşterea încasa bani, din acelaşi motiv, de la un alt partener al proiectului, o firmă de lenjerie intimă.

www.acasatv.ro/dieta-sanatate/adela-popescu-imaginea-unei-campanii-impotriva-cancerului-de-san-si-col uterin.html+hpv+promovare+fundatia+renasterea&cd=13&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

Pac la războiu!

Cu toate acestea, îndată ce a apărut comunicatul Asociaţiei EUROPA, Mihaela Geoană “a sărit la bătaie”. Evident, nici de această dată nu “şi-a murdărit mînile” personale. În schimb recunoaşte că priveşte “lucrătura” din punct de vedere politic.

Comunicat de presă

• Luând act de campania murdară demarată în media alternativă, pe fondul derulării campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, prin acţiuni directe şi concertate împotriva candidatului Mircea Geoană, ocazie cu care în mod repetat şi fără nicio bază reală este vizată şi activitatea Fundaţiei Renaşterea,
• Luând act de atacurile care abundă în afirmaţii false, jignitoare şi calomnioase din cuprinsul postarilor efectuate de Drăghici Gheorghe Bogdan, dintr-o pretinsă poziţie de preşedinte al unei asociaţii cu pretinsa activitate academică, în mod fraudulos intitulată: Asociaţia Academică de Administraţie Publică ‘EUROPA’,
• Luând act de preluările neverificate a acestor pseudo-comunicate de presă (ex: cel trimis de Bogdan Gheorghe Drăghici în data de 24 noiembrie a.c.) realizate interesat de unele publicaţii anagajate politic,

Fundaţia Renaşterea prin Directorul Executiv – Victoria Asanache, precizează următoarele, în legătură cu subiectele abordate:

CAMPANIA DE INFORMARE PENTRU PREVENIREA INFESTĂRII CU VIRUSUL HPV
Ca recunoaştere a experienţei de 8 ani pe care o are în campaniile de informare a populaţiei referitoare la prevenirea şi depistarea cancerului, Fundaţiei Renaşterea i s-a solicitat, la nivel consultativ, opinia în legătură cu mesajele sau modalitatea de transmitere a acestora în cadrul Campaniei Naţionale de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin, derulată de Ministerul Sănătăţii. Directorul Fundaţiei Renaşterea a participat la reuniunile acestui comitet alături de reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, OMS, UNICEF, UNOPA, jurnalişti, medici şi profesori de specialitate, precum şi reprezentanţi ai Patriarhiei Române. Comitetul este for consultativ, numit prin ordin de ministru, iar pentru activitatea sa nu este plătit.
Aşadar, Fundaţia şi preşedintele său, Mihaela Geoană, nu au dus niciodată o campanie de susţinere a vaccinării, ci una de informare despre existenţa acestui tip de prevenţie împotriva contaminării cu virusul HPV, în mod independent (
sublinierea autorului).

PRIMIREA ŞI GESTIONAREA DE FONDURI PROVENITE DE LA BUGETUL DE STAT

Între Fundaţia Renaşterea şi Ministerul Sănătăţii sau orice alt colaborator al ministerului nu există nici un contract referitor la această campanie de informare. Ca atare, Fundaţia Renaşterea nu a primit şi nici nu a alocat vreo sumă de bani pentru a se implica în acest demers, investiţia noastră a fost legată de timp şi expertiză…” (sublinierea autorului).

Şi dă-i şi trage-i preţ de mai bine de o pagină cu altruismul, umanitarismul şi lipsa totală de mercantilism. Dar asta nu înseamă că a fost uitat principalul scop al dezminţirii – comunicat:

“Fundaţia Renaşterea avertizează că preluarea neverificată şi publicarea unor informaţii care ar putea să vatăme în orice fel activitatea Fundaţiei Renaşterea va conduce automat la acţionarea prin mijloacele legale aflate la dispoziţia noastră pentru a ne apăra interesele.

Fundaţia Renaşterea prin Director Executiv,

Victoria Asanache

Fundaţia Renaşterea

e-mail: contact@fundatiarenasterea.ro

Tel: 4 021-212 0 212

Fax: 4 021-212 0 213

Cum să-ţi furi propria căciulă

Cît de albastră este situaţia şi care sînt încrengăturile de interese a explicat, într-un material amplu şi bine documentat, cu multă vreme înainte, săptămînalul Academia Caţavencu.

Fundaţia nevestei lui Geoană, consultantă la cheltuit banii pe vaccin

Pe site-ul Centrului Naţional de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin (dar şi pe pliantele distribuite medicilor de familie) apare, la vedere, logo-ul Fundaţiei Renaşterea. De care se ocupă nimeni alta decît soţia lui Mircea Geoană, Mihaela. Cum ar veni, nevasta lui Geoană învaţă poporul să se vaccineze cu
medicamentele alea luate cu 25 de milioane de euro, din care 24 de milioane vor fi aruncate pe fereastră. Care fundaţie a nevestei lui Geoană este sponsorizată, de ani buni, de GSK, una din companiile care au furnizat vaccinul împotriva HPV. Evident, aici nu e nici un conflict de interese, puteţi să-l intrebaţi şi pe Prostănac, doar e la putere şi ştie
”.

www.catavencu.ro/print/pdf-9562.html

Că o fi fost acesta materialul care a stîrnit reacţii, că o fi fost altul, parcă nici nu mai contează. Important e că în încercarea de a-i veni Mihaelei Geoană în ajutor, cei de la Ministerul Sănătăţii au reuşit să o înfunde şi mai tare:
Comunicat de presa – Fundaţia Renaşterea NU a primit fonduri din partea MS şi misiunea de a se ocupa de campania de informare privind vaccinarea împotriva cancerului de col uterin.

Ministerul Sănătăţii precizează că ştirea aparută miercuri, 15 iulie 2009, pe site-ul ziare.com, în care este citată ca sursă Infopolitics, şi prin care se afirmă că Fundaţia Renaşterea a primit fonduri din partea MS şi misiunea de a se ocupa de campania de informare privind vaccinarea împotriva cancerului de col uterin este neadevarată si nefondată.
Atragem atenţia că astfel de materiale, lipsite de profesionalism, complet nefundamentate si nedocumentate, aduc grave prejudicii de credibilitate sistemului de sănătate şi Ministerului Sănătăţii. Astfel de ştiri se pot transforma într-un atentat la sănătatea românilor
”.

Grav! Mai ales dacă ai în vedere că în acelaşi comunicat se arată că această “campanie de informare lansată de minister, in data de 14 iunie 2009, este derulată, exclusiv, cu fonduri de la firmele producătoare ale vaccinurilor anti-HPV. Cele doua societati producatoare ale vaccinului au contractat o firma de publicitate care deruleaza campania de informare, sub coordonarea metodologică a unui Comitet de coordonare numit prin Ordin de ministru.
Fundatia Renasterea face parte din acest comitet alături de reprezentanti ai Ministerului Educatiei, OMS, UNICEF, UNOPA, jurnalisti, medici şi profesori de specialitate, precum si reprezentanţi ai Patriarhiei Române etc
”.
Adică toţi cei implicaţi primesc bani, dar nu direct de la Minister (că doar a cheltuit ditamai purcoiul de euro pentru achiziţionarea inutilului vaccin), ci de la firmele producătoare. Că una dintre aceste firme este sponsor tradiţional al Reanşterii? Nu se pune.

Detalii >>

Final, dar nu sfîrşit

Deocamdata Asociaţia EUROPA a reuşit să blocheze vaccinarea anti HPV. Dar numai la nivel de Bucureşti.

http://www.cotidianul.ro/vaccinarea_hpv_blocata_de_protectia_copilului-104469.html

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.