Acasa > Articole > Presa > In memoriam Ion şï Doina Aldea – Teodorovici

In memoriam Ion şï Doina Aldea – Teodorovici

În aceste zile se împlinesc şaptesprezece ani din clipa în care naţiunea română i-a pierdut, într-un accident rutier tragic şi încă, în mare parte neelucidat, pe cei mai străluciÈ›i dintre cântăreţii ei, Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Piesele lor s-au transformat rapid în imnuri, asociate pe ambele maluri ale Prutului cu redeşteptarea naÈ›ională şi emanciparea de sub comunismul instaurat după Al Doilea Război Mondial. Ele i-au însoÈ›it pe românii basarabeni pe parcursul luptei pentru redobândirea simbolurilor noastre naÈ›ionale, în primul rând revenirea la alfabetul latin, la denumirea corectă a limbii noastre române, la valorile culturale comune cu tot spaÈ›iul etnic românesc, adoptarea tricolorului ca drapel oficial, al imnului ”Deşteaptă-te române” şi a stemei. Mai mult decât atât, versurile cântate de soÈ›ii Aldea-Teodorovici au reprezentat pentru noi o expresie a doleanÈ›elor noastre cele mai sfinte, a năzuinÈ›elor izvorâte din durerea unei naÈ›iuni divizate, ocupate şi oprimate timp de decenii.

Cele două voci de excepÈ›ie au regenerat în milioane de minÈ›i un sentiment pe care zbirii de la răsărit l-au dorit mort pentru vecie, cel al mândriei de a fi român, al apartenenÈ›ei la latinitate şi europenitate, al luptei pentru ceea ce a fost şi este al nostru de drept: unitatea naÈ›ională într-o Europă democratică şi prosperă. În anii 1989, 1990 şi 1991, moldovenii din stânga Prutului au chemat, prin vocile celor doi, scrisul cel venit din stele, alfabetul latin, să vină la el în È›ară şi la fraÈ›ii lui, pe valea dulce-amară, s-au rugat Domnului, cel care cu blândeÈ›e măreaÈ›ă i-a iertat până şi pe cei care au distrus icoanele, bisericile şi l-au deportat în Siberii de gheaÈ›ă, au dorit să trăiască aşa cum inimii îi place, fără plebiscite dictate de imperii, în legea lor cea moştenită de la înaintaşi. Pentru ei, azima poporului nu putea fi alta decât suveranitatea naÈ›ională, ieşirea din sfera de influenÈ›ă a imperiului de tristă faimă al comisarilor norodnici, ei se bucurau de prieteni şi de fraÈ›i din tot sufletul, chiar dacă visul cel mare încă nu se împlinise (si nici astăzi nu s-a împlinit).
Posteritatea va păstra numele lui Ion şi al Doinei Aldea-Teodorovici ca luptători, prin muzica lor, pentru realizarea a ceea ce s-a numit visul de aur al românilor – integritatea naÈ›ională. În mentalul colectiv al românilor basarabeni şi a celor din Èšară, ei vor rămâne întotdeauna cei doi cantautori care au imprimat oamenilor speranÈ›ă, iubire de aproape şi ne-uitare.
Muzica lor va dăinui mereu, iar prin ea, ei nu vor pleca nicicând.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.